Rusia a cerut Ucrainei să suspende acordul de asociere cu UE, confirmă premierul ucrainean

Publicat: 26 11. 2013, 17:19
Actualizat: 26 11. 2013, 17:19

Rusia se află la originea deciziei Ucrainei de a suspenda pregătirea unui acord de asociere cu Uniunea Europeană, a confirmat marți premierul ucrainean Mikola Azarov, relatează AFP.

„Rusia a propus amânarea semnării și începerea de negocieri”, a declarat Azarov, în contextul în care UE a acuzat Moscova de faptul că a exercitat presiuni asupra Kievului cu scopul de a împedica acest acord.

Premierul a afirmat, însă, că nu s-a convenit nimic cu Masocova referitor la compensații în schimbul acordului cu UE.

„Bineînțeles că nu”, a răspuns el într-o întâlnire cu jurnaliști străini.

El a spus că nu există un „acord precis” cu privire la revizuirea prețului gazelor ruse pentru Ucraina.

„Lansăm negocieri la începutul lui decembrie cu Rusia asupra restabilirii unor relații comerciale și economice normale”, a anunțat Azarov.

Pe de altă parte, Uniunea Europeană nu a oferit Ucrainei susținerea necesară în situația economică dificilă în care se află țara, a adăugat Azarov.

„Nu am primit susținerea necesară a Uniunii Europene în momentul în care era importantă”, a subliniat șeful Guvernului ucrainean.

„UE nu a oferit niciun ajutor, în afară de declarații”, a insistat el.

Azarov a acuzat totodată Fondul Monetar Internațional (FMI) că a înăsprit, înaintea adoptării acordului, condițiile acordării unui împrumut.

„FMI fie nu înțelege situația economică a Ucrainei, fie prezintă cu bună știință condiții inacceptabile”, a declarat el.

„Dacă nu am fi soluționat conflictul cu Rusia, am fi fost nevoiți să facem față unei catastrofe” economice, a oferit el asigurări.

Azarov a subliniat totuși că țara sa nu dorește să fie o simplă miză într-o luptă geopolitică.

„Ucraina nu este un câmp de luptă între Rusia și UE”, a declarat el, adăugând că „va fi necesar să se țină cont de interesele noastre”.

Premierul ucrainean a anunțat că președintele Viktor Ianukovici va purta, în cursul summitului Parteneriatului Estic, joi și vineri, „consultări” cu privire la posibilitatea încheierii ulterior a unui acord de asociere.

„Vrem să discutăm probleme în trei”, cu Rusia și UE, a precizat șeful Guvernului.

„Rusia a acceptat această propunere, mingea este în terenul UE”, a adăugat el.

UE, care a denunțat atitudinea Rusiei în acest dosar, și-a exprimat deja scepticismul față de posibilitatea unor asemenea negocieri.