Rusia a exportat armament în valoare de două miliarde de dolari de la începutul anului

Publicat: 26 03. 2014, 11:47
Actualizat: 02 02. 2019, 16:04

„Avem un plan de îndeplinit, iar acest plan se încadrează în volumul de anul trecut. Până în prezent am livrat armament în valoare de peste două miliarde de dolari, reprezentând peste 15% din plan”, a declarat Aleksandr Fomin, directorul Serviciului federal rus pentru coooperare militaro-tehnică, la Santiago, la Salonul internațional FIDAE, care a fost deschis marți și durează până duminică.

Potrivit ultimului raport al Institutului internațional de cercetare pentru pace din Stockholm (SIPRI), publicat la mijlocul lui martie, în perioada 2009-2013, Statele Unite, cu 29% din piața mondială, și Rusia (27%) au fost principalele țări exportatoare de armament, situându-se cu mult în fața Germaniei (7%), Chinei (6%), Franței (5%) și Marii Britanii (4%).