Rusia a lansat o operațiune pentru căutarea piloților în Siria. Un militar rus, ucis de insurgenți
Rusia a trimis două elicoptere militare de tip Mi-8 în Siria pentru căutarea piloților avionului Suhoi Su-24.
„Unul dintre elicopterele implicate în operațiune a fost avariat din cauza atacurilor insurgente și a efectuat o aterizare de urgență. Un militar rus a murit. Ceilalți membri ai echipajului au revenit la bază în siguranță”, a transmis Ministerul rus al Apărării, precizând că există indicii că unul dintre piloți ar fi în viață.
Armata turcă a doborât, marți dimineață, un avion de vânătoare rus, la frontiera Siriei cu Turcia. Ankara susține, fără dovezi, că avionul rus ar fi pătruns în spațiul aerian turc. Moscova respinge acuzațiile. Cei doi piloți ruși s-au catapultat, dar o grupare insurgentă a etnicilor turci din Siria a anunțat că au fost împușcați mortal.