Rusia a testat cu succes o nouă rachetă balistică. Putin, ordin de înarmare fără precedent a Armatei!
Se înmulțesc veștile nu tocmai liniștitoare venite dintre Răsărit. Agenția TASS anunță că Federația Rusă tocmai ce a testat cu succes o nouă rachetă balistică, informație menită a stârni îngrijorare în NATO, dar mai ales între țările vecine Moscovei.
Conform Ministerului rus al Apărării, forţele aerospaţiale au realizat testări ale unei noi rachete balistice la poligonul de testare Sarî-Şagan, din Kazahstan.
Rusia, al doilea test în mai puțin de o lună
„Noua rachetă balistică a sistemului de apărare antirachetă rus a confirmat cu succes caracteristicile sale într-o serie de teste”, se spune într-un comunicat sec al Ministerului rus al Apărării. Potrivit agenției de presă TASS, lansarea precedentă a unei noi rachete balistice a avut loc la sfârşitul lunii octombrie și s-a desfășurat pe acelaşi poligon din Kazahstan. Așadar, în mai puțin de o lună, Federația Rusă a testat două noi rachete balistice, cu rază medie de acțiune.
În ultima vreme, Federația Rusă și-a întețit activitățile de testare militară. Nu mai departe de ziua lui Vladimir Putin s-a anunțat că forțele armate au testat cu succes o rachetă de croazieră hipersonică Tsirkon, care a lovit cu precizie ținta din Marea Barents. Președintele Putin a fost informat chiar de șeful Statului Major al Armatei ruse, Valerii Gherasimov, de succesul acestui test. „Acesta este un moment important nu doar pentru forțele noastre armate, dar pentru întreaga noastră țară, în general”, i-a răspuns Putin generalului Gherasimov.