OSDO precizează că printre cei 3.000 de morți, se află și 893 de combatanți ai organizației teroriste Stat Islamic. Cifrele furnizate de OSDO provin în urma cercetărilor terestre realizate de organizația umanitară.
Rusia și-a început campania militară în Siria pe 30 septembrie 2015, fiind criticată de Occident pentru sprijinul oferit președintelui sirian Bashar al-Assad, considerat responsabil de războiul civil din țară.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent și cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forțele opoziției și grupuri teroriste, inclusiv organizația sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak și Siria / Stat Islamic în Irak și Levant). Bilanțul conflictului depășește 250.000 de morți.