Prima pagină » Știri externe » Rusia acuză SUA că au „șters de pe fața pământului” orașul Raqqa

Rusia acuză SUA că au „șters de pe fața pământului” orașul Raqqa

Rusia acuză SUA că au „șters de pe fața pământului
Detalii pe Gândul

Pe de altă parte, coaliția a comunicat în repetate rânduri că a încercat să evite pe cât posibil producerea de victime în rândul civililor, informează BBC News online.

La rândul său, Rusia este acuzată de crime de război în legătură cu bombardarea orașului Alep.

Activiștii sirieni afirmă că între 1.100 și 1.900 de civili și-au pierdut viața la Raqqa, multe dintre victime fiind produse în urma bombardamentelor coaliției coordonate de SUA, efectuate în sprijinul SDF, o alianță de miliții kurde și arabe care luptă împotriva militanților Stat Islamic.

„Raqqa are soarta Dresdei în 1945, care a fost ștearsă de pe fața pământului de bombardamentul americano-britanic”, a declarat Igor Konashenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării de la Moscova, potrivit agenției de știri Tass.

Oficialul rus a adăugat că Washingtonul, Parisul și Berlinul anunță alocarea de urgență a milioane de dolari și euro pentru reconstruirea orașului, însă „în realitate încearcă să ascundă dovezile bombardamentelor barbare comise de avioane militare ale SUA și «coaliției», care au îngropat în ruinele orașului Raqqa mii de civili, pe care i-au «eliberat» de SI”.

Konashenkov a mai comentat că statele occidentale se grăbesc acum să aloce fonduri pentru orașul Raqqa, anterior, SUA, Franța, Germania și Marea Britanie au refuzat să să acorde asistență umanitară Siriei.

Alianța Forțele Democratice Siriene (SDF) a anunțat că orașul Raqqa a fost eliberat pe data de 20 octombrie, după mai multe luni de lupte acerbe cu militanți rețelei teroriste Stat Islamic.

Citește și