Rusia acuză SUA că pregătesc „înscenarea” unui atac cu arme chimice în Siria și amenință cu o ripostă armată împotriva americanilor
Generalul Valeri Gherasimov, șeful Statului Major al armatei ruse, a afirmat marți, în cursul unei reuniuni desfășurate în Moscova, că Rusia are „informații credibile” că Statele Unite pregătesc „înscenarea” unui atac cu arme chimice în suburbia Ghuta de Est pentru a-l atribui Administrației Bashar al-Assad.
Potrivit generalului Valeri Gherasimov, Washingtonul intenționează să folosească acest atac ca pretext pentru a putea lansa rachete asupra unui cartier al Damascului.
Rusia va considera un astfel de bombardament drept o amenințare pentru militarii ruși aflați în capitala Siriei și va riposta, a avertizat șeful Statului Major al armatei ruse, citat de site-ul agenției Associated Press.
Statele Unite au avertizat, luni după-amiază, că ar putea lansa un nou atac punctual asupra Siriei în cazul în care Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite nu ia măsuri pentru evitarea unor noi bombardamente chimice. „Nu aceasta este calea pe care o preferăm, dar este o cale pe care am demonstrat că o putem urma și suntem pregătiți să o urmăm din nou”, a declarat luni după-amiază ambasadorul SUA, Nikki Haley, în Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite. „Atunci când comunitatea internațională eșuează în măsurile luate, există momente când țările sunt nevoite să lanseze propriile acțiuni”, a argumentat Nikki Haley.
Avertismentul lui Nikki Haley intervine în care Consiliul de Securitate ONU insistă pentru aplicarea imediată a armistițiului umanitar de 30 de zile în Damasc și în suburbia Ghuta de Est, ocupată de insurgenți, unde armata siriană susține că atacă grupuri „teroriste” care lansează rachete spre capitală.