Rusia aduce Coreea de Nord în secolul 21, iar în schimb primește acces la câteva MII DE MILIARDE DE DOLARI
Acest proiect ruso-coreean, care prevede modernizarea a peste 3.000 de kilometri din totalul de 7.000 de kilometri de căi ferate din Coreea de Nord, pe parcursul următorilor 20 de ani, este estimat la 25 de miliarde de dolari, a declarat ministrul responsabil cu dezvoltarea Extremului Orient rus, Aleksandr Galușka, citat de publicație.
„Este un proiect comercial, reciproc avantajos”, a subliniat ministrul rus.
Lucrările de modernizare vor fi efectuate în primul rând pe tronsoanele situate în apropierea unor zăcăminte de resurse naturale, a explicat el.
În schimb, Rusia va participa la prospectarea acestor zăcăminte, precum și la extracția lor, în cadrul unui acord privind partajarea producției, a precizat ministrul.
Veniturile din exploatarea zăcămintelor vor ajunge într-o întreprindere comună ruso-coreeană, care va finanța la rândul său modernizarea căilor ferate nord-coreene, în special activitatea societăților ruse responsabile cu tehnologia și ingineria în acest proiect, potrivit sursei citate.
Valoarea resurselor naturale ale Coreei de Nord, printre care uraniu, cărbune și metale rare, este estimată la cel puțin 6.000 de miliarde de dolari.