Rusia alături de chinezi în Marea Chinei de Sud
Exercițiile ar urma să aibă loc în luna septembrie și au drept obiectiv să îmbunătățească relațiile între cele două state, dar și să întărească capacitatea de reacție în cazul amenințărilor maritime, a declarat colonelul Yang Yujun, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.
Oficialul chinez nu a oferit detalii cu privire la zona în care urmează să se desfășoare exercițiile.
Recent,Curtea Permanentă de Arbitraj de la Haga a decis că revendicările Beijingului privind drepturi economice asupra unei mari părți din Marea Chinei de Sud sunt nefondate.
Beijingul a afirmat că decizia este „nulă” și a reiterat că are drepturi istorice asupra Mării Chinei de Sud, o zonă prin care trece o rută cheie pentru comerțul maritim internațional și care este bogată în resurse naturale.