Prima pagină » Știri externe » Rusia amenință că își va schimba „doctrina nucleară” din cauza implicării Occidentului în războiul din Ucraina

Rusia amenință că își va schimba „doctrina nucleară” din cauza implicării Occidentului în războiul din Ucraina

Rusia amenință că își va schimba „doctrina nucleară” din cauza implicării Occidentului în războiul din Ucraina
Rusia amenință că își va schimba „doctrina nucleară” din cauza implicării Occidentului în războiul din Ucraina

Rusia ar urma să își modifice doctrina privind utilizarea armelor nucleare, ca răspuns la ceea ce Moscova descrie ca implicarea Occidentului în conflictul din Ucraina.

Declarația a fost făcută de Serghei Ryabkov, adjunctul ministrului rus de Externe, informează Reuters.

Doctrina nucleară existentă, stabilită printr-un decret al președintelui Vladimir Putin în 2020, spune că Rusia poate folosi arme nucleare în cazul unui atac nuclear al unui inamic sau al unui atac convențional care amenință existența statului.

Unii dintre analiștii militari ai Rusiei l-au îndemnat pe Putin să coboare pragul pentru utilizarea armelor nucleare pentru a descuraja Occidentul, arată sursa citată.

Putin a declarat în iunie că doctrina nucleară este un „instrument viu” care se poate schimba, în funcție de evenimentele mondiale. Comentariile lui Ryabkov sunt cea mai clară declarație făcută până acum la nivel oficial care să arate că vor fi într-adevăr făcute schimbări.

„Lucrările sunt într-un stadiu avansat și există o intenție clară de a face modificări”, a declarat Ryabkov, citat de agenția TASS.

El a spus că decizia este „legată de escaladarea provocată de adversarii noștri din Occident” în conflictul din Ucraina.

Rusia, nemulțumită de ajutorul acordat de Occident Ucrainei

Moscova acuză Occidentul că folosește Ucraina pentru a lupta împotriva Rusiei. Statele Unite și aliații săi neagă acest lucru, spunând că ajută Ucraina să se apere de agresiunea de tip colonial a Moscovei.

În prima zi a invaziei din Ucraina, Putin a declarat că oricine ar încerca să oprească sau să împiedice războiul va suferi „consecințe cu care nu s-au confruntat niciodată în istorie”.

De atunci, el a emis o serie de declarații suplimentare pe care Occidentul le consideră amenințări nucleare și a anunțat desfășurarea de arme nucleare tactice rusești în Belarus.

Acest lucru nu i-a descurajat pe occidentali să crească ajutorul militar acordat Ucrainei în moduri care erau de neconceput atunci când a început războiul, inclusiv prin furnizarea de tancuri, rachete cu rază lungă de acțiune și avioane de luptă F-16, mai arată sursa citată.

Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București în anul 2013, dar și un master în Comunicare în cadrul ... vezi toate articolele