Prima pagină » Știri externe » Rusia amenință din nou Occidentul! Livrările de avioane F-16 către Ucraina ar prezenta riscuri „colosale”

Rusia amenință din nou Occidentul! Livrările de avioane F-16 către Ucraina ar prezenta riscuri „colosale”

Rusia amenință din nou Occidentul! Livrările de avioane F-16 către Ucraina ar prezenta riscuri „colosale”
Aeronavă F-16/Sursă Foto: Mediafax foto - caracter ilustrativ

Țările occidentale vor avea „riscuri colosale” dacă vor furniza Ucrainei avioane de luptă F-16, a declarat sâmbătă adjunctul ministrului rus de externe, Alexander Grușko. 

„Mișcarea este în desfășurare pe așa-numita scară de escaladare. Și vedem că țările occidentale încă aderă la scenariul de escaladare. Aceasta implică riscuri enorme pentru ele însele. În orice caz, acest lucru va fi luat în considerare în toate planurile noastre, și avem toate mijloacele necesare pentru a atinge obiectivele stabilite”, a spus viceministrul, răspunzând unei solicitări de comentarii privind posibila furnizare de F-16 Ucrainei, conform agentiei TASS, preluată de La Repubblica.

Președintele american Joe Biden le-a declarat vineri liderilor G7 că Washingtonul sprijină programele comune de antrenament aliat pentru piloții ucraineni de luptă F-16, au declarat oficiali americani înalți.

Liderii G7, reuniți la Hiroshima, au anunțat sâmbătă într-un comunicat de presă că s-au angajat „pentru a realiza o lume fără arme nucleare cu o securitate nediminuată pentru toți, printr-o abordare realistă, pragmatică și responsabilă. Reafirmăm importanța eforturilor de dezarmare și neproliferare pentru a crea o lume mai stabilă și mai sigură”.

Consilier pe probleme de securitate națională al Statelor Unite, Jack Sullivan, a spus că transferurile F-16 nu vor deranja echilibrul dorit de Washington în sprijinirea Ucrainei „într-un mod care să evite al treilea război mondial”.

„Statele Unite nu permit sau nu sprijină atacurile asupra teritoriului rus”, a spus el, „și ucrainenii au indicat în mod constant că sunt pregătiți să urmeze acest lucru”.

Marinela Sârbu este absolventă a Facultății de Jurnalism în cadrul Universității Hyperion din București. În presa scrisă, a activat timp de doi ani ca redactor pe secția Externe în cadrul agenției ... vezi toate articolele