Rusia amenință Republica Moldova pe tema demilitarizării Transnistriei: ”Ar trebui să manifeste prudență, alunecă în isteria ANTI-RUSĂ!’
Kremlinul „sfătuiește” autoritățile din Republica Moldova să „manifeste prudență” în ceea ce privește „forțele de menținere a păcii ruse” din Transnistria și să nu alunece și mai mult pe panta „isteriei anti-ruse”. Mai mult, purtătorul de cuvânt Dmintri Peskov le-a recomandat oficialilor moldoveni să fie „foarte, foarte atenți la astfel de declarații”.
În cadrul unei convorbiri cu jurnaliştii, secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov, a fost rugat să comenteze cuvintele noului premier al Moldovei, Dorin Recean despre necesitatea demilitarizării Transnistriei şi retragerii forţelor ruse de menţinere a păcii, care în opinia sa, încearcă să influențeze procesele democratice din Moldova.
„Rusia a fost și este o parte foarte responsabilă în ceea ce privește treburile pridnestroviene, continuă să își îndeplinească funcția respectivă. Aș dori să recomand omologilor noștri moldoveni să fie foarte, foarte atenți cu acest lucru”, a răspuns Peskov, potrivit agenției de presă Interfax.
Purtătorul de cuvânt al lui Putin a lansat și un mesaj care poate fi interpretat drept o amenințare voaltă, legată de faptul că Moldova ar impinge „la extrem isteria anti-rusă”.
„Relațiile noastre cu Moldova sunt deja foarte tensionate. Conducerea moldovenească se concentrează pe tot ceea ce este anti-rus, alunecând în isteria anti-rusă. O astfel de lipsă de constructivism cu greu poate ajuta Moldova însăși și relațiile noastre bilaterale”, a incheiat Dmitri Peskov.