Rusia AMENINȚĂ UE, din cauza planului de folosire a activelor ruse /G7 vrea garantarea unui credit acordat de SUA Ucrainei
Administrația de la Moscova a avertizat, joi, că va avea o ripostă dură împotriva Uniunii Europene în cazul în care Grupul G7 va folosi profiturile generate de activele ruse imobilizate prin sancțiuni pentru a garanta o linie de creditare de 50 de miliarde de dolari destinată Ucrainei.
”Încercările Occidentului de a folosi profiturile generate de activele ruse sunt acțiuni penale și vor genera un răspuns din partea Federației Ruse care va fi foarte dureros pentru Uniunea Europeană”, a declarat Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, citată de agenția Reuters și de cotidianul The Guardian.
Statele Unite și Uniunea Europeană au ajuns la un acord preliminar, cu ocazia summitului G7 din Italia, pentru a utiliza profiturile generate de activele ruse blocate prin sancțiuni, cu valoarea totală de 260 de miliarde de dolari, în scopul garantării unui împrumut de 50 de miliarde de dolari acordat de Washington Kievului, afirmă surse citate de agenția The Associated Press.
Președinții Statelor Unite și Ucrainei, Joe Biden și Volodimir Zelenski, se vor întâlni joi pentru a semna un acord bilateral de securitate, în contextul eforturilor Kievului și Occidentului de respingere a invaziei militare ruse.
Consiliul Uniunii Europene a aprobat în mai un plan care prevede utilizarea profiturilor generate de activele ruse blocate prin sancțiuni pentru susținerea Ucrainei.
Rusia a amenințat UE cu măsuri de retorsiune
Moscova a avertizat în mai multe rânduri că intenționează să aplice măsuri puternice de retorsiune dacă Uniunea Europeană va utiliza activele ruse blocate prin sancțiuni. Kremlinul a semnalat că riposta nu va fi neapărat simetrică.
”Vom folosi toate mecanismele judiciare posibile, cele disponibile acum și cele din viitor. Și nu vom reacționa simetric, pe bază de reciprocitate, ci vom alege diverse metode, care corespund intereselor noastre”, a avertizat recent Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Compania financiară multinațională Euroclear, cu sediul în Belgia, a atras atenția că planul Grupului națiunilor puternic industrializate (G7) de utilizare a activelor ruse blocate prin sancțiuni pentru garantarea creditelor destinate Ucrainei riscă să afecteze stabilitatea financiară a Europei.
Foto: Profimedia
Citește și: