Rusia confirmă expulzarea unui diplomat german
„Departamentul de Informații al Ministerului rus de Externe a confirmat expulzarea unui angajat al ambasadei Germaniei la Moscova, ca răspuns la acțiuni ostile ale autorităților germane la adresa unui angajat al unei instituții ruse din Germania”, a precizat RIA Novosti.
O sursă din Ministerul german de Externe a anunțat, sâmbătă, că o colaboratoare a ambasadei Germaniei la Moscova a fost expulzată la solicitarea autorităților ruse.
Publicația Der Spiegel a anunțat că decizia Rusiei intervine după ce autoritățile de la Berlin au expulzat un diplomat rus de la Consulatul general din Bonn, din vestul Germaniei.
Rusia și Occidentul se confruntă cu cea mai gravă criză de la încheierea Războiului Rece, pe fondul conflictului din Ucraina.