Prima pagină » Știri externe » Rusia consideră „inacceptabile” amenințările Statelor Unite cu noi sancțiuni

Rusia consideră „inacceptabile” amenințările Statelor Unite cu noi sancțiuni

Rusia consideră
Rusia nu poate fi singura parte responsabilă de aplicarea acordului privind stabilizarea situației din Ucraina, consideră Președinția rusă, considerând "inacceptabile" amenințările Statelor Unite cu noi sancțiuni, relatează AFP.

„Colegii noștri occidentali se străduiesc să atribuie responsabilitatea mai degrabă de partea noastră. Dar subliniem: este vorba de o responsabilitate colectivă”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, la postul Rossia 1.

„Cât despre sancțiunile americane, această atitudine este absolut inacceptabilă”, a continuat oficialul rus.

Reprezentanții Ucrainei, Rusiei, UE și Statelor Unite au ajuns, joi, la un acord pentru detensionarea situației din Ucraina. Acordul prevede reforme constituționale și dezarmarea milițiile proruse din estul Ucrainei.

Statele Unite au cerut aplicarea imediată a acordului de la Geneva, îndemnând Rusia să se asigure că milițiile proruse din Ucraina depun armele și părăsesc instituțiile ocupate și avertizând Moscova cu noi sancțiuni dacă aceste propuneri nu se vor concretiza. „Am stabilit luarea unor măsuri pentru detensionarea situației, prin inițierea unui dialog național”, a declarat secretarul de Stat american, John Kerry.

Kerry a precizat că Administrația proeuropeană de la Kiev menține oferta de amnistiere a membrilor grupurilor proruse care părăsesc instituțiile pe care le ocupă în estul Ucrainei. „Am stabilit principii, angajamente, cuvinte pe hârtie. Dar așteptăm acțiuni”, a spus Kerry, precizând că vor fi trimiși observatori internaționali pentru a verifica dacă milițiile proruse din estul Ucrainei vor depune armele. „Dacă măsurile stabilite nu vor fi aplicate, nu vom avea altă opțiune decât impunerea unor costuri suplimentare Rusiei”, a avertizat Kerry.
Guvernul proeuropean de la Kiev a promis vineri o amplă descentralizare și un „statut special” pentru limba rusă, în scopul detensionării situației din estul Ucrainei. Misiunea de supraveghere a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa va ajuta autoritățile ucrainene să aplice acordul de la Geneva.

Citește și