Rusia expulzează șase diplomați britanici, acuzați de spionaj și „activități subversive”

Publicat: 13 09. 2024, 10:23
Clădirea Ambasadei Marii Britanii la Moscova, în recent-redenumita "Piața Republicii Populare Lugansk"

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a acuzat șase diplomați britanici de spionaj și a declarat că a fost luată decizia de a le retrage acreditarea. Ambasada Marii Britanii de la Moscova nu a răspuns la solicitările de comentarii pe subiect.

Televiziunea de stat rusă a citat un oficial al serviciului de securitate, care a spus că cei șase diplomați vor fi expulzați, scrie Associated Press.

FSB a susținut că a primit documente care indică faptul că cei șase diplomați fuseseră trimiși în Rusia de un departament al Ministerului de Externe al Marii Britanii „a cărui sarcină principală este de a provoca o înfrângere strategică țării noastre” și că cei șase au fost implicați în „activități subversive și de strângere de informații”.

Anunțul FSB vine la două zile după ce Statele Unite și Marea Britanie au promis aproape 1,5 miliarde de dolari în ajutor suplimentar Ucrainei și în timp ce oficialii ucraineni și-au reînnoit apelurile de a folosi rachete furnizate de Occident împotriva țintelor din interiorul Rusiei.

Foto: Profimedia

CITIȚI ȘI: