Prima pagină » Știri externe » Rusia îndeamnă SUA să-și retragă bombele atomice din Europa. „Moscova și-a retras deja toate armele nucleare pe teritoriul rus”

Rusia îndeamnă SUA să-și retragă bombele atomice din Europa. „Moscova și-a retras deja toate armele nucleare pe teritoriul rus”

Rusia îndeamnă SUA să-și retragă bombele atomice din Europa.
Moscova consideră că nu există motive ca Statele Unite să mențină armament nuclear tactic în Europa, a declarat vineri ambasadorul rus la NATO Aleksandr Grușko, citat de portalul Sputnik.

„Dacă ne referim la esența problemei, atunci desigur înțelegem că astăzi nu există motive obiective pentru păstrarea armamentului nuclear tactic în Europa”, a declarat el într-o legătură video cu Moscova.

Grușko a apreciat că este necesar ca Statele Unite să-și retragă armamentul nuclear din Europa, pentru a susține securitatea în regiune.

„Noi credem că este necesar ca Statele Unite să-și retragă bombele nucleare, bombele atomice, înapoi pe teritoriul lor național, ceea ce ar reprezenta o contribuție serioasă la consolidarea atât a stabilității strategice, cât și a securității Europei”, a spus el.

Moscova și-a retras deja toate armele nucleare pe teritoriul rus, a continuat ambasadorul .

Rusia speră că NATO își va abandona politica de „expansiune nesăbuită” și că „bunul simț va prevala” în privința aderării Georgiei și Ucrainei la blocul militar occidental, a mai declarat Grușko.

„Eu sper că bunul simț va prevala până la urmă, iar aceste jocuri politice periculoase, privind politica de expansiune nesăbuită și încercările de a o folosi ca monedă de schimb, vor fi lăsate deoparte, iar partenerii noștri vor începe să abordeze situația din puctul de vedere al consolidării securității europene, ceea ce este în interesul tuturor”, a spus ambasadorul rus la NATO.