„Am invitat toate statele NATO la conferința de securitate, inclusiv liderii Alianței. Acum rămâne să decidă colegii noștri dacă sunt dispuși să discute sau dacă preferă o situație când sloganuri tăioase sunt emise de capitalele lor la adresa noastră”, a declarat Antonov.
El a precizat că Ucraina nu a fost invitată la conferința internațională. „În acest moment al antagonismului brutal privind criza din sud-estul Ucrainei, am decis să nu inflamăm situația la conferință și am hotărât să nu-i invităm pe colegii noștri ucraineni la eveniment”, a afirmat Antonov.
Statele occidentale creează o nouă linie de divizare și au ales Rusia ca țintă în loc să lupte împotriva terorismului, a mai spus ministrul adjunct.
Sistemul securității internaționale a fost perturbat de acțiunile Statelor Unite și ale aliaților lor și va fi dificil de refăcut fără încredere reciprocă, a apreciat el.
Antonov a adăugat că, în întreaga sa carieră militară și diplomatică, nu își amintește ca relațiile dintre Statele Unite și Rusia să fi fost mai dificile ca în prezent.