Rusia lansează atacuri HIBRIDE ”fără precedent” asupra UE și NATO, avertizează Germania, Franța, Marea Britanie, Spania și Polonia

Publicat: 19 11. 2024, 15:59

Rusia a intensificat atacurile hibride asupra Uniunii Europene și Alianței Nord-Atlantice, generând riscuri ”semnificative” în materie de securitate, avertizează Germania, Franța, Marea Britanie, Spania și Polonia, pledând pentru consolidarea măsurilor de apărare.

”Revizionismul Rusiei și refuzul constant de a opri agresiunea din Ucraina și a se implica în negocieri semnificative generează provocări la adresa păcii, libertății și prosperității pe continentul european și în regiunea transatlantică”, afirmă miniștrii de Externe din Germania, Franța, Polonia, Italia, Spania și Marea Britanie, într-o Declarație comună emisă la Varșovia cu ocazia împlinirii a 1.000 de zile de la începerea invaziei militare ruse în Ucraina.

Oficialii occidentali sunt îngrijorați de colaborarea Rusiei cu Iranul și Coreea de Nord.

”Activitățile hibride tot mai intense ale Moscovei împotriva Alianței Nord-Atlantice și a țărilor UE sunt fără precedent ca diversitate și amploare, generând riscuri semnificative. Pentru a face față acestei provocări istorice, suntem determinați să menținem unitatea în rândul partenerilor europeni și transatlantici, astfel încât să putem acționa pentru garantarea securității europene. Țările europene trebuie să joace un rol mai mare în asigurarea propriei securități, prin acțiuni comune cu partenerii transatlantici și globali”, subliniază miniștrii de Externe din Germania, Franța, Polonia, Italia, Spania și Marea Britanie.

Semnatarii Declarației reafirmă rolul NATO de ”bază a apărării și securității europene” și pledează pentru consolidarea apărării Europei, prin investiții masive în industria militară.

”Este necesară intensificarea rezilienței pentru contracararea amenințărilor militare și hibride în Europa, prin mecanisme ale Uniunii Europene. De asemenea, este necesară consolidarea rezilienței societăților”, insistă miniștrii de Externe din Germania, Franța, Polonia, Italia, Spania și Marea Britanie.

Foto: Profimedia

Citește și:

VIDEO Borrell salută decizia SUA de a permite UCRAINEI să folosească rachete tactice și ar vrea că țările UE să procedeze la fel

ANALIZĂ Vicepreședintele BCE avertizează că instabilitatea geopolitică afectează semnificativ activitățile economice ale UE, generând riscuri FINANCIARE