Rusia riscă să piardă 400 de miliarde de dolari, dacă nu se înțelege cu China
Discuțiile vor continua, cele două țări sunt interesate de un compromis, a declarat directorul general al Gazprom, Alexey Miller.
Oficiali ruși au declarat înainte de întâlnirea celor doi președinți că părțile sunt foarte aproape de un acord, la peste 10 ani după începerea discuțiilor.
Subiectul divergent este cel al prețului, chiar dacă acordul era considerat probabil, având în vedere sancțiunile comerciale și financiare cu care se confruntă Putin din partea Statelor Unite și Uniunii Europene, după anexarea Crimeei.
Cele două țări discută prețul, iar acordul ar putea fi convenit în orice moment, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, după întâlnirea de marți dintre președinții Rusiei și Chinei.
Gazprom, cel mai mare producător de gaze la nivel mondial, intenționa ca acordul cu China National Petroleum (CNBC) să fie semnat în timpul vizitei lui Putin în China.
China, cel mai mare partener comercial al Rusiei, cu schimburi în valoare de 94,5 miliarde de dolari anul trecut, este singura țară din Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite care nu a sancționat acțiunile lui Putin în Ucraina.
Gazprom vrea să construiască un gazoduct în valoare de 22 de miliarde de dolari către China, care să transporte anual 38 de miliarde de metri cubi de gaze. Compania ar putea începe să livreze gaze în China în 2019 sau 2020, a declarat în martie ministrul rus al Energiei, Alexandr Novak.
Această cantitate de gaze este aproape un sfert din consumul actual al Chinei și circa 10% din cererea estimată până în 2020, a arătat Gordon Kwan, director pentru cercetări în domeniul petrolului și gazelor la Nomura International Hong Kong.
Pentru Gazprom, cantitatea este egală cu aproximativ 20% din livrările de gaze destinate Europei, cea mai mare piață de export a companiei.
Acordul a fost amânat întrucât Rusia vrea să utilizeze contractele de vânzare de gaze în UE ca preț de referință, în timp ce China a propus un preț mai mic, bazat pe importurile pe care le efectuează din Asia Centrală.
Prețul mediu al gazelor livrate de Gazprom în Europa a fost anul trecut de 380,5 dolari pentru o mie de metri cubi.
Compania de brokeraj CLSA estimează un preț al gazelor care vor fi livrate Chinei de 335-350 dolari pentru o mie de metri cubi.
Acest preț țintă, echivalent cu aproape 400 de miliarde de dolari pentru un contract pe termen de 30 de ani, este apropiat de cel al importurilor de gaze din Turkmenistan.
Criza din Ucraina va determina guvernul rus să vrea să semneze un acord prin care să convingă Europa și Statele Unite că sancțiunile nu vor ține în loc economia Rusiei, a declarat Chris Weafer, fondator al companiei de consultanță Macro Advisory în Moscova.
„Kremlinul este nerăbdător să arate politicienilor din Uniunea Europeană, companiilor occidentale și audienței interne că nu este restricționat de amenințarea sancțiunilor și are numeroase posibilități de colaborare cu China”, a spus Weafer.
Purtătorii de cuvânt al CNPC și Gazprom au refuzat să comenteze.
Acțiunile Gazprom au scăzut cu până la 2,7% la bursa din Moscova.