Rusia se pregătește de război cu Erdogan, în Siria

Publicat: 20 02. 2020, 17:51

Kremlinul îl avertizează pe președintele turc Recep Erdogan cu privire la intenția de a trimite soldați împotriva forțelor comune ruso-siriene din Siria.

Lupta dintre soldații turci și armata siriană, pe care Rusia o susține de cinci ani, ar fi cea mai proastă evoluție posibilă, a spus joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, citat de Pravda Report.

Oficialul de la Kremlin a comentat o declarație a președintelui turc, Recep Erdogan, care a avertizat că o operațiune în provincia Idlib din Siria va începe în următoarele zile, dacă Assad și Moscova nu își vor retrage forțele.

Potrivit sursei citate, Kremlinul avertizează că o operațiune împotriva forțelor armate legale siriene este „cel mai prost scenariu” pentru Turcia.

„Dacă vorbim despre o operațiune împotriva grupărilor teroriste din Idlib, atunci, fără îndoială, va fi o activitate în conformitate cu acordurile de la Sochi, deoarece neutralizarea acestor grupări teroriste, care dețin arme, echipamente și muniții destul de puternice, este obligația Turciei ”, a remarcat Peskov.

„Dar dacă vorbim despre o operațiune împotriva forțelor armate legale siriene, aceasta va fi cu siguranță cea mai proastă evoluție posibilă”, este mesajul oficialului rus, citat de Interfax.

Sursa foto: colaj Konica.al