Prima pagină » Știri externe » Rusia semnează un acord cu Iran, prin care livrează inclusiv unele dintre cele mai puternice rachete

Rusia semnează un acord cu Iran, prin care livrează inclusiv unele dintre cele mai puternice rachete

Rusia semnează un acord cu Iran, prin care livrează inclusiv unele dintre cele mai puternice rachete
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat un decret care va permite intensificarea schimburilor economice cu Iranul, inclusiv vânzarea sistemelor de rachete S-300, anunță Kremlinul, potrivit Reuters.

Potrivit decretului, Rusia va livra grâu și materiale de construcții în Iran, o țară vizată de sancțiuni internaționale, în schimbul petrolului furnizat de regimul de la Teheran.

Decretul prezidențial va permite și onorarea contractului care prevede vânzarea de către Rusia a unor sisteme de rachete de tip S-300 în Iran, o măsură care va deranja Statele Unite și alte țări occidentale. Contractul privind sistemele de rachete era blocat din anul 2010, pe fondul presiunilor Occidentului.

Acordul cu Iranul a fost explicat de Serghei Riabkov, adjunctul ministrului rus de Externe. „În schimbul petrolului iranian, vom oferi Iranului anumite tipuri de produse. Nu este vorba de produse vizate de actualul regim de sancțiuni impuse Iranului”, a explicat oficialul rus.

Prin acest decret, care nu înseamnă modificarea în vreun fel a sancțiunilor internaționale, Rusia speră să facă un pas înaintea Occidentului, în relația cu Iranul. Marile puteri din grupul P5+1 (Rusia, SUA, Franța, Marea Britanie, China și Germania) au ajuns la un acord de principiu cu Iranul în domeniul nuclear și ar putea atenua regimul de sancțiuni impus Teheranului.