Rusia și Iran desfășoară EXERCIȚII navale comune în Marea Caspică. Teheranul şi Moscova şi-au reafirmat PARTENERIATUL strategic
În timp ce SUA și aliații săi aplică sancțiuni dure atât Rusiei cât și Iranului, relațiile dintre cele două țări prosperă sub umbrela austerității. Astfel, în bazinul comun al Mării Caspice, cei doi parteneri vor efectua exerciții militare.
Parteneriatul strategic în domeniul militar dintre Rusia și Iran ia amploare pe fondul sancțiunilor tot mai dure cu care se confruntă cele două țări. În acest context, Moscova și Teheranul se simt încolțite și afirmă că astfel de exerciții sunt necesare pentru garantarea securității statului.
Manevrele comune care se vor desfășura în Marea Caspică includ exerciţii tactice, misiuni de salvare şi operaţiuni împotriva pirateriei, noteză publicația belgiană de limba germană, Belgischer Rundfunk.
Durata exercițiilor nu a fost dezvăluită. Apropierea dintre Iran și Rusia a ieșit la suprafață odată cu războiul din Ucraina, atunci când drone de proveniență iraniană operate de ruși au făcut ravagii printre civilii ucraineni.