Prima pagină » Știri externe » Rusia suspendă inspecţiile reciproce cu SUA la bazele nucleare prevăzute în tratatul New Start

Rusia suspendă inspecţiile reciproce cu SUA la bazele nucleare prevăzute în tratatul New Start

Rusia suspendă inspecţiile reciproce cu SUA la bazele nucleare prevăzute în tratatul New Start
Vladimir Putin | Sursa foto: Profimedia Images

Administraţia Vladimir Putin a anunţat, luni seară, că a decis suspendarea inspecţiilor pe bază de reciprocitate cu Statele Unite prevăzute în Noul Tratat pentru Reducerea Armamentului Strategic (Noul START), Moscova argumentând că reacţionează la acţiuni ale Washingtonului.

„Federaţia Rusă este obligată să recurgă la această măsură (…) din cauza realităţilor existente, care creează avantaje unilaterale pentru Statele Unite şi privează Rusia de dreptul său de a efectua inspecţii pe teritoriul american”, anunţă Ministerul de Externe de la Moscova, citat de cotidianul Le Monde şi de agenţia Reuters.

„Moscova a fost nevoită să recurgă la această măsură ca rezultat al insistenţei Washingtonului de a relua activităţile de inspectare pe baza unor condiţii care nu ţin cont de realităţi”, a subliniat Ministerul rus de Externe.

Ce prevede tratatul New Start

Noul Tratat pentru Reducerea Armamentului Strategic (Noul START), semnat de Statele Unite şi Rusia, a fost prelungit provizoriu în ianuarie 2021, timp de cinci ani. Înainte de invazia militară rusă în Ucraina, Statele Unite au propus Rusiei, în ianuarie 2022, măsuri de îmbunătăţire a stabilităţii strategice, fiind abordată inclusiv tema sistemelor balistice, iar Moscova solicita garanţii juridice din partea Alianţei Nord-Atlantice. Printre propunerile analizate de Washington şi Moscova figura stabilirea de limite reciproce în privinţa instalării sistemelor balistice în Europa, scrie Mediafax.

Săptămâna trecută, preşedintele Joseph Biden a cerut Rusiei şi Chinei să se implice în negocieri în sensul stabilirii unui cadru multilateral pentru controlul arsenalelor nucleare, liderul de la Casa Albă subliniind că vrea reducerea rolului armelor atomice în strategia de securitate naţională a SUA. Joseph Biden a acuzat Rusia că, prin invazia militară în Ucraina, a afectat încrederea în ordinea internaţională.

„Administraţia SUA este pregătită să negocieze rapid un nou cadru pentru controlul armamentului nuclear pentru înlocuirea Noului Tratat START (Noul Tratat pentru Reducerea Armamentului Strategic) când va expira, în 2026. Dar negocierile necesită un partener dornic să acţioneze de bună-credinţă. Iar agresiunea brutală şi neprovocată a Rusiei în Ucraina a perturbat pacea în Europa şi reprezintă un atac asupra normelor fundamentale ale ordinii internaţionale. În acest context, Rusia trebuie să demonstreze că este pregătită să reia acţiunile pentru controlul armamentului împreună cu Statele Unite. Şi China are o responsabilitate, în calitatea de stat parte la Tratatul pentru Neproliferarea Armelor Nucleare şi de membru al Procesului P5, pentru a se implica în negocieri care să reducă riscurile interpretărilor greşite şi să abordeze dinamicile militare destabilizatoare. Nu există niciun beneficiu pentru vreuna dintre naţiunile noastre sau pentru lume să se opună implicării în acţiuni în sensul controlului armamentului nuclear şi neproliferării nucleare”, a declarat preşedintele SUA, notează Mediafax.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Solstițiul de iarnă 2025. Ce se întâmplă în cea mai scurtă zi a anului
Digi24
Un fost judecător al CCR explică de ce „nu e posibil” referendumul în Justiție anunțat de Nicușor Dan
Cancan.ro
Pe ce dată trebuie să plătești factura la Digi RCS-RDS, pentru a primit 10% înapoi. Este valabil pentru toți abonații din România
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
Imagini virale dintr-un avion aproape gol. Doar șapte români au zburat spre Londra
Mediafax
Romanul din 1987 care a devenit bestseller peste noapte. A stârnit o adevărată revoltă!
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina e tulburător: 'Dă-mi, Doamne, timp. Mai dă-mi un anotimp'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Caietele secrete ale unui mare om de știință au fost dezvăluite
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Care este orașul european „campion la mâncare”?