Rusia trimite avioane suplimentare la baza din Armenia
Rusia a trimis anterior la baza aeriană rusă de la aeroportul Erebuni, aflat în apropiere de Erevan, cel puțin 16 avioane MiG-29 Fulcrum, în cadrul acordului de cooperare în domeniul apărării încheiat de statele din Comunitatea Statelor Independente.
„Mai multe avioane MiG-29 au ajuns la baza aeriană rusă de la Erebuni și au fost puse în funcțiune”, a declarat colonelul Igor Gorbul, purtătorul de cuvânt al bazei, fără a preciza numărul avioanelor.
Rusia deține o bază aeriană în fostul aeroport civil din Erebuni începând din 1995. Aceasta face parte din baza militară de la Gyumri, de la granița Armeniei cu Turcia.