Rusia, Ucraina și UE au ajuns la un acord asupra livrărilor de gaze naturale

Rusia, Ucraina și UE au ajuns la un acord asupra livrărilor de gaze  naturale
Publicat: 26/09/2015, 11:08

„Reușită majoră: protocolul cu privire la livrarea de gaze (naturale) a fost parafat” între Rusia, Ucraina și UE, a scris într-un mesaj postat pe Twitter Sefcovic, care a mediat reuniunea trilaterală, la Bruxelles.

Ministrul rus pentru Energie Aleksandr Novak și omologul său ucrainean Vladimir Demcișîn au ajuns vineri la un acord în vederea livrării de gaze naturale către Kiev pentru această iarnă, după luni de negocieri dure, relatează DPA.

Ucraina, care se confruntă cu dificutăți financiare, depinde puternic de livrările de enrgie provenind din Rusia și este, totodată, o țară de tranzit-cheie pentru livrările către Occident. UE a mediat negocierile între cele două părți, pe fundalul conflictului din Donbas, în estul Ucrainei.

„Este un pas crucial în vederea asigurării Ucrainei cu suficiente gaze naturale în această iarnă și cu privire la faptul că nu vor exista amenințări la adresa unui tranzit continuu, sigur și fiabil de gaze naturale din Rusia către UE”, a declarat Sefcovic după cinci ore de negocieri la Bruxelles.

La întâlnire au lau parte, de asemenea, directorii gigantului energetic rus Gazprom și furnizorului ucrainean Naftogaz.

Potrivit acordului, Ucraina va plăti un preț redus, de 232 de dolari pe mia de metri cubi de gaze naturale, pentru livrări începând de la 1 octombrie și până la 31 martie. Prețul este redus față de cel prevăzut de contract – 251 de dolari pe mia de metri cubi de gaze naturale, a precizat Sefcovic. Diferența provine de la o scădere a taxelor aferente exporturilor rusești.

Ucraina s-a angajat să cumpere două miliarde de metri cubi de gaze naturale în vederea stocării lor subterane, în octombrie, a precizat comisarul european, adăugând că Guvernul de la Kiev a deblocat suma de 500 de milioane de dolari pentru Naftogaz în acest scop.

Comisia Europeană s-a angajat, la rândul ei, să ajute la organizarea finanțării necesare a achizițiilor Ucrainei de gaze naturale pentru această iarnă, prin intermediul unor „instituții financiare europene și internaționale”, a anunțat CE într-un comunicat.

Gazprom s-a angajat, de asemenea, să renunțe la clauza din contractul încheiat cu Naftogaz în 2009 potrivit căreia compania ucraineană era obligată să plătească pentru un anumit volum de gaze naturale indiferent dacă le primea sau nu.

„Negocierile au fost dificile”, a declarat Novak vineri, după negocieri.

Rusia a sistat în iulie livrările de gaze naturale către Ucraina, după un prim eșec al celor părți de a ajunge la un acord. Moscova și Kievul s-au înfruntat în trecut pe tema prețurilor livrărilor energetice și unor facturi neplătite.

Demcișîn a declarat că noile „condiții comerciale sunt acceptabile pentru partea ucraineană”, dar a adăugat că este necesară finalizarea „altor proceduri” înainte de încheierea oficială a afacerii. Niciuna dintre părți nu a oferit detalii suplimentare în acest sens.

Ucraina are nevoie să-și umple rezervoarele cu aproximativ 19 miliarde de metri cubi de gaze naturale pentru a ajunge fără probleme în martie, la sfârșitul iernii, potrivit Comisiei.

Relațiile dintre Moscova și Kiev se află la cel mai scăzut nivel istoric, după ce Rusia a anexat Peninsula ucraineană Crimeea și din cauză că susține rebeliunea separatiștilor proruși în regiunile Donețk și Lugansk, în estul Ucrainei.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?