Rușii au atacat site-urile aeroporturilor din America! / Hackerii Killnet provoacă toată comunitatea IT din SUA

Publicat: 10 10. 2022, 18:06
Rușii au atacat site-urile aeroporturilor din America! / Hackerii Killnet provoacă toată comunitatea IT din SUA / Sursa FOTO: flickr.com

Război total în America și Rusia, cel puțin neoficial, în spatele unei cortine trase peste Ucraina. Luni, 10 octombrie, hackeri vorbitori de limbă rusă au atacat mai multe site-uri web aparținând aeroporturilor americane! Nu a fost raportat niciun impact asupra operațiunilor aeriene, dar provocarea lansată comunității IT din SUA nu va rămâne fără răspuns, notează presa din State.

Potrivit CNN, zeci de site-uri aparținând industriei aviatice din SUA, de la aeroporturi publice și până la firme de transport aerian, nu au putut fi accesate la primele ore ale dimineții.

Și vorbim de unele dintre cele mai mari aeroporturi din Statele Unite ale Americii, susține CNN.

Atacuri ciberbentice, dar fără urmări serioase

Hackerii ruși s-au grăbit să revendice responsabilitatea atacului.

Televiziunea americană arată că nu au fost raportate urmări asupra călătoriilor aeriene. Din câte se pare, problema a afectat doar persoanele care au cautat informații de călătorie, nu și programările firmelor aeriene. Printre cele 14 site-uri web „călcate” de ruși se numără și cel al Aeroportului Hartsfield-Jackson, din Atlanta. De asemenea, portalul Aeroportului din Los Angeles a fost offline preț de câteva ore.

Tipul de atac cibernetic folosit de Killnet este cunoscut sub numele de „refuz distribuit al serviciului” (DDoS), o mișcare prin care hackerii inundă serverele cu trafic web fals, reușind să le blocheze.

Grupul de hackeri cunoscut sub numele de Killnet și-a intensificat activitatea în ultima perioadă și vizează organizații din țările NATO. Hackerii susțin Kremlinul, dar legăturile lor cu Moscova sunt nerecunoscute oficial.

Săptămâna trecută, Killnet a revendicat responsabilitatea pentru scoaterea din funcțiune a site-urilor unor instituții americane. Astfel, acest grup este de vină pentru că a dezactivat site-ul Congresului SUA, dar și pentru atacuri cibernetice asupra unor organizații din Lituania. Aceștia din urmă se fac vinovați de a fi blocat, în iunie, transportul de bunuri către enclava rusă Kaliningrad.