Prima pagină » Știri externe » Rușii au SECHESTRAT active UniCredit de peste 460 de milioane de euro! Reuniune importantă la Roma, convocată de ministrul de Externe al Italiei

Rușii au SECHESTRAT active UniCredit de peste 460 de milioane de euro! Reuniune importantă la Roma, convocată de ministrul de Externe al Italiei

Rușii au SECHESTRAT active UniCredit de peste 460 de milioane de euro! Reuniune importantă la Roma, convocată de ministrul de Externe al Italiei

Ministrul italian de Externe şi alţi oficiali se vor întâlni luni, 20 mai, pentru a discuta recenta decizie a Rusiei de a sechestra active și de a impune măsuri restrictive companiilor italiene, printre care și gigantul UniCredit, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Un tribunal din Rusia a ordonat vineri punerea sub sechestru a activelor, conturilor, proprietăţilor imobiliare şi acţiunilor UniCredit din companiile subsidiare, ca parte a acţiunii în instanţă care implică banca italiană, conform actelor judiciare.

Decizia aparține Curţii de arbitraj din Sankt Petersburg

Decizia Curţii de arbitraj din Sankt Petersburg acoperă titluri de valoare, proprietăţile imobiliare şi conturile aparţinând UniCredit, precum şi 100% din acţiunile UniCredit Leasing şi UniCredit Garant.

Totul a fost evaluat la 462,7 milioane de euro!

UniCredit a fost unul dintre garanţii din contractul pentru construirea cu grupul german Linde a unei instalaţii de procesare a gazelor, contract care a fost reziliat în urma sancţiunilor occidentale.

Luna trecută, subsidiara rusă a companiei italiene Ariston a fost plasată temporar sub conducerea unei entităţi a grupului rus Gazprom, conform unui decret semnat de preşedintele Vladimir Putin.

Tot vineri, un tribunal din Rusia a ordonat punerea sub sechestru a activelor, conturilor, proprietăţilor imobiliare şi acţiunilor Deutsche Bank şi Commerzbank, băncile germane fiind de asemenea printre garanţii din contractul pentru construirea cu grupul german Linde a unei instalaţii de procesare a gazelor.

Sursele respective au declarat pentru Reuters că la reuniunea convocată de ministrul de Externe Antonio Tajani va fi analizată acţiunea în justiţie contra Unicredit şi situaţia dificilă cu care se confruntă alte companii italiene cu operaţiuni în Rusia.

Război financiar Occident vs. Rusia

La începutul lunii mai, directorul general al grupului bancar italian, Andrea Orcel, anunţa că UniCredit SpA va accelera reducerea expunerii la Rusia.

Decizia pare a fi luată în urma unor mari presiuni politice, în condiţiile în care profitul UniCredit în Rusia s-a dublat în primul trimestru al acestui an. Astfel, UniCredit Rusia a raportat un profit net de 213 milioane de euro în primele trei luni din 2024, în creştere de la 99 milioane de euro în urmă cu un an.

La doi ani de la debutul invaziei ruseşti din Ucraina, organismele europene de reglementare îşi intensifică presiunile asupra băncilor occidentale. Cu toate acestea, două dintre cele mai mari bănci europene, RBI şi UniCredit, continuă să facă afaceri în Rusia, ceea ce a declanșat furia autorităţilor din SUA.

Pe de altă parte, în prezent se discută în Vest despre înghețarea conturilor din străinătate ale Federației Ruse. Vorbim despre active de miliarde de euro, iar o parte din acești bani ar putea fi folosită pentru achiziția de arme necesare Ucrainei.

CITEȘTE ȘI:

China îndepărtează Rusia de Europa Centrală și de Est: „Putin e toxic, Xi Jinping are uși deschise în Ungaria și Serbia”

The Jerusalem Post: „Un adevăr simplu, dar dureros. Pentru a rămâne la putere, Netanyahu dorește o grupare Hamas slăbită în Gaza, dar nu DISTRUSĂ”

Cum va răspunde Putin ajutorului SUA pentru Ucraina? „Economia Rusiei e pe STEROIZI, dar seamănă cu un alergător de maraton care se luptă cu gripa”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate