Rușii cu ipoteci în monede străine se află într-o situație dramatică. Cui i-au adresat o scrisoare deschisă, în care solicită ajutor
În situația în care rubla a scăzut cu 45%, față de dolarul american, în doar șase luni, ipotecile au devenit o piatră de moară pentru rușii datornici, informează money.cnn.com.
Un grup de activiști, care reprezintă zeci de mii de proprietari, i-a transmis o scrisoare deschisă președintelui Vladimir Putin, în care solicită ajutor de la stat pentru plata ipotecilor.
„Dragă Vladimir Vladimirovici, nu vă cerem să ștergeți datoriile, suntem pregătiți să ne îndeplinim obligațiile, dar acestea trebuie să fie corecte și exprimate în moneda națională”, au precizat rușii care nu își mai permit să-și plătească ratele.
Scrisoarea a fost publicată de publicațiile ruse Vedomosti și Kommersant, precum și pe pagina de Facebook a grupului. Oamenii afirmă în document că guvernul rus este „parțial responsabil” pentru criza financiară din Rusia.
Ipotecile în valute străine erau populare înainte de criză, iar băncile ruse ofereau dobânzi excelente, la jumătatea celor percepute în cazul creditelor în ruble. Acest lucru se întâmpla deoarece ipotecile erau strâns legate de dobânzile din țara respectivă.
Ipotecile au fost oferite în dolari, euro și franci elvețieni. Cele mai populare au fost în dolari. Banca centrală a Rusiei i-a încurajat pe creditorii ruși să transforme datoriile în dolari și euro în ruble, pentru a preveni deprecierea și mai puternică a monedei naționale.
Într-o scrisoare adresată băncilor în ianuarie, banca centrală a recomandat folosirea ratei oficiale de schimb din octombrie 2014, când un dolar valora 33 de ruble. În prezent, un dolar valorează 66 de ruble.
Banca centrală a avertizat că eventuala criză ipotecară va determina pierderi și mai mari pentru bănci, care au fost deja afectate de sancțiunile occidentale și economia precară a Rusiei.