Rușilor le este interzis să treacă treacă pe la granița cu Ucraina. Cum mai poate fi tranzitată zona
„Începând de luni, 16 martie, intrarea rezidenților din regiunile de frontieră ale Federației ruse prin punctele locale de control de la frontiera dintre Ucraina și Rusia este suspendată”, anunță grănicerii într-un comunicat.
Controlul și accesul la frontieră pentru această cetegorie de persoane urmează să aibă loc prin punctele internaționale și interstatale, în baza unui pașaport internațional, precizează aceeași sursă.
Pașapoartele interne ale cetățenilor ruși și certificatele de naștere, în cazul copiilor cu vârsta până în 14 ani, nu mai pot fi folosite pentru pătrunderea pe teritoriul Ucrainei, adaugă grănicerii.
Peste 100 de puncte de trecere a frontierei urmau să fie închise luni, a declarat Evgheni Perebeinos, un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, citat de agenția rusă de stat Tass.
Oficiali ucraineni au anunțat anterior că, începând de la 1 martie, regula generală este că rușii au nevoie de pașapoarte internaționale pentru a intra în Ucraina, însă aceasta nu a fost aplicată pentru locuitorii din zonele de frontieră. Rugula urmează să fie aplicată în mod unitar începând de luni, a precizat purtătorul de cuvânt.
Grănicerii ucraineni au invocat îngrijorări cu privire la securitate în vederea introducerii acestei măsuri, pe 4 martie.
În schimb, cetățenii ucraineni beneficiază în continuare de regimul micului trafic de frontieră cu Rusia, care nu a impus măsuri noi în acest sens, potrivit Tass.
Președintele Comisiei de Politică Externă din cadrul Camerei superioare a Parlamentului rus Konstantin Kosaviov a apreciat, citat de agenția rusă, că măsura impusă de către Kiev este împotriva cetățenilor ucraineni „care sunt orientați în continuare în principal către Rusia, către contactul cu rușii”.