Prima pagină » Știri externe » Ryanair a inaugurat zborul Otopeni-Londra. Prețuri promoționale de 29 euro

Ryanair a inaugurat zborul Otopeni-Londra. Prețuri promoționale de 29 euro

Ryanair a inaugurat zborul Otopeni-Londra. Prețuri promoționale de 29 euro
Ryanair a lansat, marți, două noi rute din București spre Londra și Dublin, care vor transporta anual până la 150.000 de pasageri și vor susține 150 de locuri de muncă, potrivit șefului Departamentului comercial al companiei, Kate Sherry, citată de Agerpres.

„Suntem aici să celebrăm două noi rute ale Ryanair, de la București la Londra (1 aprilie — n.r.) și Dublin, din 2 aprilie, adică 150.000 de noi pasageri Ryanair către București. Traficul companiei este estimat la 81,5 milioane de pasageri în 2014. Operăm 1.600 de rute în 30 de țări. Avem 65 de baze în peste 180 de aeroporturi. Suntem linia aeriană cea mai mare și mai ieftină din Europa, suntem numărul 1 la serviciile pentru pasageri. Cel mai aproape competitor este easyJet, care transportă anual în jur de 64 milioane de pasageri. Media prețurilor la Ryanair este de 48 de euro pentru charter, cele mai apropiate fiind prețurile easyJet, dar la o distanță destul de mare”, a declarat, marți, Kate Sherry, într-o conferință de presă, pe Aeroportul Otopeni.

Zborul inaugural către Londra Stansted a avut loc marți, cu 182 de pasageri la bordul avionului, iar cel spre Dublin este programat pentru miercuri, 2 aprilie.

Cursele spre Londra vor fi operate zilnic, în timp ce spre Dublin sunt programate patru zboruri pe săptămână — luni, miercuri, vineri și duminică.

Ryanair a marcat lansarea noilor rute prin prețuri speciale de 28,99 euro/zbor, care includ taxele și alte costuri pentru călătoriile efectuate în lunile mai și iunie. Acest preț este valabil pentru rezervările care se fac până joi, 3 aprilie, ora 00,00.

În luna aprilie 2013, Ryanair a lansat cursele pe și de pe Aeroportul „Transilvania” din Târgu Mureș. Reprezentanții Ryanair au precizat, la momentul respectiv, că operatorul aerian va acoperi de la Târgu Mureș două destinații europene, respectiv Bruxelles (Aeroportul Charleroi) și Pisa (Italia, Aeroportul Galileo Galilei) cu patru zboruri pe săptămână, estimând că va transporta peste 30.000 de pasageri anual.

Transportatorul aerian Ryanair este irlandez, are sediul principal în Dublin și este lider al companiilor aeriene de tip low-cost din Europa. Operează pe 1.600 de rute low-cost în 30 de țări, către 186 de destinații. Ryanair operează peste 1.600 de zboruri zilnic, mai mult de 500.000 anual, utilizând o flotă de peste 300 de aeronave noi Boeing 737 — 800.

Compania a anunțat recent că a comandat încă 175 de noi aeronave Boeing, care vor fi livrate în perioada 2014 — 2018.

Autor

Citește și