S-a vândut Neverland! Cine a cumpărat celebra fermă a lui Michael Jackson – VIDEO
Celebra proprietate Neverland, ferma deținută de Michael Jackson, a fost vândută! Noul stăpân al locului este miliardarul Ron Burkle, care a achitat suma de 22 de milioane de dolari, mult sub preţul iniţial de pornire a „licitației”, pentru a o cumpăra.
Omul de afaceri Ron Burkle are o avere estimată la 1,5 miliarde de dolari și investiții în supermarketuri şi industria muzicală. Totodată, Burkle deține și jumătate din echipa de hochei Pittsburgh Penguins.
Cine este Ron Burkle, noul proprietar al fermei Neverland
Stabilit în Montana, Ron Burkle a fost un prieten apropiat al starului Michael Jackson, pe care l-a ajutat să-şi administreze finanţele la jumătatea anilor 2000 şi să îşi regleze datoriile uriaşe acumulate din cauza stilului de viaţă extravagant.
Ferma Neverland a fost scoasă pentru prima dată la vânzare în anul 2015 contra sumei de 100 de milioane de dolari, la şase ani după moartea cântăreţului Michael Jackson. Colony Capital, o firmă de investiţii în domeniul imobiliar, deţinea această proprietate din Los Olivos, California, în virtutea unui acord semnat în 2008 cu Michael Jackson.
Anul trecut, preţul de vânzare a fost coborât la 31 de milioane de dolari, însă proprietatea tot nu şi-a găsit un cumpărător. Lucrurile s-au schimbat după ce Ron Burkle a survolat proprietatea şi a văzut-o în timp ce se afla la bordul unui avion privat. El l-a sunat pe Tom Barrack, fondatorul Colony Capital, şi s-a oferit să cumpere proprietatea.
Neverland, o fermă ca-n povești, întinsă pe o suprafață de 1100 hectare
Neverland a trecut prin mai multe renovări după moartea cântăreţului Michael Jackson. Acestea includ dezmembrarea celebrului carusel din parcul de distracţii amenajat în perimetrul fermei. Situată pe un teren de 1.100 de hectare, la 65 de kilometri de Santa Barbara, ferma Nerverland deţine 22 de clădiri, inclusiv o reşedinţă principală cu şase dormitoare, trei locuinţe pentru oaspeţi, un lac cu o cascadă, terenuri de tenis, mai multe hambare şi adăposturi pentru animale.
Michael Jackson a cumpărat ferma Neverland în 1987 contra sumei de 19,5 milioane de dolari. Acumulând datorii importante cu puţin timp înaintea morţii sale din 2009, starul a vândut această proprietate companiei Colony Capital cu 22,5 milioane de dolari.
Michael Jackson nu s-a mai întors niciodată la Neverland după procesul din 2005, în care a fost judecat pentru molestarea sexuală a unor minori. Deşi a fost achitat, starul american a spus că ferma Neverland îi trezea prea multe amintiri neplăcute.