Sarcina dificilă pe care o are acum guvernul grec, după ce și-a convins parlamentul să accepte măsurile de austeritate
This browser does not support the video element.
Miniștri ai Finanțelor și oficiali de rang înalt din zona euro, care soseau pe rând la o reuniune-cheie asupra pachetului de măsuri propus de Grecia, transmiteau același mesaj, și anume că nu au încredere în Executivul de la Atena.
Grecia, au spus ei, avea nevoie să facă mai mult decât să publice un plan cu angajamente de reforme de 13 pagini, înainte ca ei să semneze alt plan de salvare în valoare de miliarde de euro menint să țină țara pe linia de plutire și să evite ieșirea din zona euro.
„Mai avem de parcurs un drum lung, atât în privința problemei conținutului, cât și în privința problemei dificile a încrederii”, a declarat Jeroen Dijsselbloem, președintele Eurogrupului, la sosirea la reuniune. „Pe hârtie încă nu este suficient de bine, și chiar dacă este bine pe hârtie, mai avem o întrebare: chiar se va întâmpla?”, a adăugat el.
Grecia se află într-o criză de timp în a-și convinge creditorii. Un summit al liderilor Uniunii Europene (UE), duminică, ar putea să fie ultima sa șansă.
Băncile grecești au fost închise cea mai mare parte a ultimelor două săptămâni, iar retragerile zilnice de la bancomat au fost limitate la 60 de euro. Economia este în cădere liberă, iar țara se confruntă cu o serie de rate scadente mari.
Premierul grec Alexis Tsipras a reușit să treacă sâmbătă dimineața de un obstacol. Parlamentarii greci au susținut cu o majoritate covârșitoare un pachet de reforme economice și măsuri suplimentare de austeritate, în speranța că acest lucru îi va convinge pe partenerii europeni ai țării să susțină un al treilea plan de salvare de la faliment. Grecia a solicitat Fondului de ajutorare al zonei euro 53,5 miliarde de euro (59,5 miliarde de dolari) pentru finanțarea unui pachet financiar pe trei ani.
Cu toate acestea, măsurile propuse – care includ modificări cerute de mult timp de către creditori cu privire la pensii și impozite – nu par să fie suficiente încă. După luni de deteriorare a relațiilor, creditorii cer măsuri legislative ferme de susținere a propunerilor.
Ministrul german al Finanțelor Wolfgang Schaeuble, care a fost foarte dur cu Grecia în ultimele luni, a declarat că este necesar ca Guvernul elen să facă mult mai mult decât doar să spună că vrea să facă reforme, dacă vrea să primească mai mulți bani.
„Cu siguranță nu vom fi în măsură să contăm pe promisiuni”, a declarat el. „Suntem hotărâți să nu facem calcule despre care toată lumea știe că nu se poate avea încredere în ele”, a adăugat el.
Schaeuble a spus clar pe cine consideră vinovat pentru situația actuală. El a pus ferm vina pe umerii Guvernului de stânga radicală Syriza, care a fost ales în ianuarie în baza unei prescripții anti-austeritate. Situația economică „promițătoare” a Greciei de la sfârșitul anului trecut a fost „distrusă de ultimele luni”, a declarat Schaeuble, care a anticipat o reuniune „extrem de dificilă”.
Grecia speră ca la reuniunea de sâmbătă să se înregistreze suficiente progrese cât să le permită șefilor de state și de guverne ai statelor membre UE să adopte oficial, duminică, programul de salvare. Summitul celor 28 de lideri UE a fost prezentat ca ultima șansă a Greciei.
Este necesar ca miniștrii din zona euro să-și dea „binecuvântarea” cererii Greciei către Mecansimul European de Stabilitate (MES). De obicei miniștrii europeni iau decizii prin consens.
Sarcina ministrului grec al Finanțelor Euclid Tsakalotos este să-i convingă pe omologii săi sceptici că Grecia merită alt plan de salvare, al treilea în cinci ani.
Grecia a beneficiat de planuri de salvare în valoare totală de 240 de miliarde de euro, în schimbul unor tăieri importante a cheltuielilor, creșterii taxelor și impozitelor și reformelor promise de guverne succesive. În pofida faptului că deficitul bugetar anual al țării a scăzut dramatic, povara datoriei a crescut, în contextul în care economia s-a contractat cu un sfert.
Guvernul grec a transformat restructurarea datoriei într-un fel de prioritate-cheie și speră că o soluție cuprinzătoare va implica din partea creditorilor europeni cel puțin un acord de amânarre a ratelor scadente sau scăderea dobânzilor ratelor.
Ministrul francez al Finanțelor Michel Sapin a declarat că Europa vrea să audă lucruri serioase cu privire la propunerile Greciei. „Cum veți face acest lucru? Când anume veți face acest lucru? În ce ritm veți face acest lucru?”.
Valentin Vidu