Sarkozy a revenit în topul celor mai importanți 50 de francezi

Publicat: 05 08. 2013, 13:34
Actualizat: 31 01. 2019, 19:33

Nicolas Sarkozy a revenit în această vară pe locul 20 în topul primelor 50 de personalități franceze, după ce a ieșit din acest top anul trecut, plasându-se mai bine decât în 2007, după alegeri, dar și față de François Hollande, care se află pe locul 44, relatează Le Journal du Dimanche online.

Potrivit publicației, fostul președinte francez este „plebiscitat” pe locul 3 al acestui clasament de către categoria de vârsta de peste 65 de ani, considerată un adevărat „rezervor” de voturi al dreptei, după Simone Veil și Charles Aznavour. „Este o surpriză, o ruptură cu una dintre legile Top 50, potrivit căreia politicienii nu reușesc deoarece clivează enorm”, notează Frédéric Dabi, adjunctul directorului general al institutului Ifop.

„Este absolut idolatrizat de către simpatizanții dreptei”, relevă Dabi, care emite două ipoteze pentru a explica acest lucru. Este vorba, în primul rând, despre o „nostalgie a simpatizanților dreptei (care), având în vedere situația UMP, cred doar în Sarkozy pentru scoaterea partidului din toropeală”, apreciază el, adăugând că fostul șef de stat este perceput ca „posibilul salvator al dreptei”.

Această idee îi surâde sarkozistului Roger Karoutchi, care avertizează atât UMP, cât și PS, că „cei care sperau să dea pagina sarkozismului s-au înșelat amarnic”. „Cu cât discreditarea lui François Hollande este mai puternică, cu atât oamenii se simt mai înșelați și revalorizează, în schimb, bilanțul lui Nicolas Sarkozy”, subliniază senatorul UMP din Hauts-de-Seine.

Cealaltă ipoteză a lui Dabi este și mai îndrăzneață. „Reușita lui Sarkozy nu ține de ideea că o parte a francezilor nu îl mai văd ca pe un politician? Nu mai ia cuvântul și poate fi văzut ca în afara scenei politice. Aparține unui fel de trecut. Acest lucru maximizează formele de nostalgie și de afecțiune”, este el de părere. Acesta a fost și cazul lui Chirac care, ieșit foarte slăbit din al doilea mandat, a recâștigat simpatia publicului părăsind viața politică și devenind discret.

Însă condițiile revenirii unui politician care nu mai este pe scena politică sunt extrem de complicate. „O înfrângere în alegerile prezidențiale te marchează cu fierul roșu. Am văzut-o în cazul lui Giscard, al lui Jospin. Există un fel de americanizare a alegerilor prezidențiale franceze. Înainte, Mitterrand și Chirac au putut să se redreseze în mai multe rânduri. Acum, în Franța, ai o încercare și asta este tot”, avertizează Dabi.

În acest context, dreapta dezbate o „datorie de inventar”, iar Jean-Pierre Raffarin, Valérie Pécresse, Luc Chatel, Pierre Lellouche intenționează să o transforme într-una dintre temele revenirii. „Cel care este cel mai capabil să o facă și care ar fi necesar să o facă este Sarkozy”, apreciază Karoutchi.