Șase indivizi care aveau arme automate și explozibil, ARESTAȚI în Ungaria

Publicat: 24 11. 2015, 19:09

Arestările au avut loc în ultimele zile, în cursul unor operațiuni efectuate de Unitatea ungară pentru combaterea terorismului (TEK).

Asupra celor șase suspecți au fost găsite arme automate, substanțe explozive și muniție.

Serviciile de securitate ungare au intensificat activitățile de monitorizare după atacurile teroriste comise la Paris pe 13 noiembrie, în care au fost ucise cel puțin 130 de persoane.

Toți imigranții din Orientul Mijlociu și din Africa prezintă risc terorist, dat fiind că nu li se cunosc identitățile, a afirmat premierul Ungariei, Viktor Orban, într-un interviu acordat site-ului Politico.eu. „Țările din cadrul NATO și Uniunii Europene sunt în război cu islamiștii din Orientul Mijlociu și din Afganistan. De aceea, este destul de logic ca inamicii să încerce să trimită combatanți printre imigranții care vin în Europa”, a declarat Orban. În opinia liderului de dreapta de la Budapesta, toți imigranții extracomunitari prezintă un anumit risc terorist. „Toți imigranții prezintă amenințări de securitate, pentru că nu știm cine sunt. Dacă primești mii sau milioane de oameni neidentificați în propria casă, riscul terorist crește semnificativ”, a subliniat Orban. „Obiectivul prioritar, după atentatele de la Paris, este securizarea frontierelor Uniunii Europene și verificarea tuturor celor care vin”, a insistat premierul Ungariei.