Șase membri ai unui grup islamist au fost arestați la Moscova sub acuzația de promovare a unor idei fundamentaliste, anunță Ministerul rus de Interne, citat de AFP.
Cei șase fac parte din Partidul Islamic pentru Eliberare (Hizb al-Tahrir al-Islami), un grup considerat de Curtea Supremă de Justiție din Rusia drept mișcare „extremistă” și care are activități „teroriste”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului, Vladimir Konovalov.
„Suspecții sunt originari din Tadjikistan și Uzbekistan”, a precizat oficialul rus.
„Bărbații efectuau activități active de recrutare în moscheile din Moscova”, precizează el.
În cursul perchezițiilor, au fost confiscate grenade, arme, muniție, publicații extremiste și fonduri destinate recrutării de combatanți islamiști.