Sătui de turiști și de creșterea chiriilor, localnicii din Roma se răzbună pe locuințele date la închiriat pe termen scurt

Publicat: 24 10. 2024, 17:22

Valul de proteste anti-turism din Europa a ajuns în capitala Italiei, unde localnicii au recurs la acte de vandalism mărunt pentru a-și exprima nemulțumirea față de turismul excesiv și creșterea chiriilor.

Într-un act de sabotaj anonim, protestatarii au tăiat mai multe seifuri pentru depozitarea cheilor (folosite de turiști când se cazează) de pe zidurile mai multor proprietăți din centrul Romei, apoi au lipit bilete de protest pe stâlpii de iluminat, împreună cu pălării verzi de tip Robin Hood, scrie The Telegraph.

„Dacă căutați seifurile pentru chei și nu le găsiți, citiți asta”, se spunea în notă. „Ne răzvrătim. Am eliminat aceste cutii de depozitare a cheilor pentru a denunța vânzarea orașului pentru vacanțe de scurtă durată, care înstrăinează localnicii și îi lasă pe locuitori pe străzi.”

Incidentul a avut loc pe o stradă care trece prin centrul ruinelor antice ale Romei – între Circus Maximus și Dealul Palatin.

Protestatarii au spus că în ultimii ani a avut loc „o creștere exponențială” a costurilor de închiriere. Chiriile cresc, în timp ce salariile italienilor stagnează, afirma nota.

De asemenea, protestatarii i-au cerut lui Roberto Gualtieri, primarul Romei, să impună restricții asupra numărului de închirieri pe termen scurt.

Închirierea pe termen scurt alungă chiriașii pe termen lung

Mulți proprietari romani aleg să dea afară chiriașii pe termen lung în speranța de a face mai mulți bani din închirieri pe termen scurt.

Această tendință s-a exacerbat în contextul în care anul viitor urmează să aibă loc Jubileul, un an special pentru Vatican, care ar putea atrage până la 30 de milioane de vizitatori la Roma.

Localnici deghizați în fantome în Campo de Fiori

Săptămâna viitoare, localnicii din Roma urmează să organizeze un protest într-una dintre cele mai cunoscute piețe ale orașului, ca expresie a nemulțumirii față de numărul de turiști. Localnicii se vor aduna în piața Campo de Fiori, unde vor face zgomot bătând în oale, îmbrăcați în fantome pentru a arăta că se simt ca și cum ar putea la fel de bine să nu existe într-un oraș din ce în ce mai consumat de turism.

Unul dintre organizatori spune că localnicii s-au săturat de artiștii de stradă care cântă aceleași melodii în mod repetat, de turiștii care beau până noaptea târziu în baruri și restaurante, și apoi pe străzi, ocupând ilegal spațiul public.

Proteste similare vor fi organizate în alte părți ale capitalei în săptămânile următoare.

Autoritățile locale din Roma au ales să restricționeze accesul la Fontana di Trevi, una dintre cele mai populare atracții turistice, și se pregătește să introducă o taxă de intrare.

Proteste anti-turism la Barcelona, Mallorca și Canare

Acțiunea localnicilor de la Roma este cea mai recentă dintr-o serie de proteste din întreaga Europă din acest an împotriva turismului de masă.

În Spania, locuitorii au stropit turiștii cu pistoale cu apă, în Barcelona, și au organizat ocupații pe plajă în Mallorca. În Canare au avut loc marșuri și demonstrații ale locuitorilor furioși care s-au plâns de chiriile mari și de impactul turismului asupra mediului.

Foto: Profimedia

CITIȚI ȘI: