Scandal în Marea Britanie, după ce un copil musulman a fost interogat pentru că a scris din greșeală „terorist” într-o compunere
Copilul, care este clasa a treia, a scris din greșeală, într-o compunere, că locuiește într-o „casă teroristă”, deși voia să scrie „casă terasată”.
Profesorii nu și-au dat seama că a fost o eroare de scriere, raportând cazul la poliție, conform unei obligații prevăzute în noua legislație antiteroristă britanică.
Elevul a fost interogat de poliție, dar familia solicită scuze atât din partea anchetatorilor, cât și din partea școlii, situată în comitatul britanic Lancashire.
Familia copilului a crezut inițial că era vorba de o glumă. „Un copil nu ar trebui să fie supus unor practici de acest fel. Acum este speriat, se teme să scrie sau să își folosească imaginația”, a declarat un membru al familiei.
„Mi-aș putea imagina ca acest lucru să i se întâmple unui om de 30 de ani, nu unui copil. Dacă profesorul ar avea preocupări, ar trebui să fie despre modul în care acest elev știe să scrie”, a adăugat el.