Scandal la Atena, după ce Jean-Claude Juncker a spus că vrea „fețe cunoscute” la conducerea Greciei

Publicat: 13 12. 2014, 15:02

Invitat joi seară la o emisiune a postului austriac ORF III, Juncker a declarat că nu vrea să vadă forțe politice extremiste ajunse la putere în Grecia. Întrebat despre partidul Syriza (stânga radicală), Jean-Claude Juncker a spus că nu vrea să se refere la vreo formațiune în mod special.

„Dar aș prefera ca Grecia să fie guvernată de oameni care să aibă inimă pentru cei săraci, care sunt numeroși, dar care să înțeleagă și procesul politic european. Aș prefera să văd fețe cunoscute în ianuarie”, a afirmat președintele Comisiei Europene.

Însă declarațiile au atras replici vehemente în Grecia.

„Este vorba de o provocare la adresa Greciei”, a declarat sâmbătă Panos Skourletis, purtătorul de cuvânt al Syriza, principalul partid de opoziție. „Este o ingerință grosolană în dezbaterea politică din Grecia”, în contextul profilării posibilității alegerilor anticipate la începutul anului 2015, a adăugat Skourletis.

„Juncker voteză cu Samaras”, titrează sâmbătă cotidianul Avghi, apropiat de formațiunea Syriza.

George Katrougalos, eurodeputat Syriza, a cerut demisia lui Jean-Claude Juncker.

Premierul conservator grec Antonis Samaras a avansat votul în Parlament pentru desemnarea președintelui Greciei. În cazul unui eșec în alegerea președintelui, există riscul convocării legislativelor anticipate, care ar putea propulsa la putere partidul radical Syriza.