Prima pagină » Știri externe » Scenariul unei INVAZII chineze în Taiwan pare tot mai probabil. Trupele de elită americane se antrenează pentru a oferi sprijin aliaților din Taipei

Scenariul unei INVAZII chineze în Taiwan pare tot mai probabil. Trupele de elită americane se antrenează pentru a oferi sprijin aliaților din Taipei

Scenariul unei INVAZII chineze în Taiwan pare tot mai probabil. Trupele de elită americane se antrenează pentru a oferi sprijin aliaților din Taipei

Unitatea de elită Seal Team 6 l-a lichidat în 2011 pe liderul al-Qaida, Osama bin Laden, iar acum se pregătește pentru o nouă misiune: vor asista armata taiwaneză în eventualitatea unei invazii chineze.

Statele Unite își sprijină necondiționat aliații strategici și Taiwanul nu face excepție. Seal Team 6, unitatea de elită care l-a eliminat pe Osama bin Laden în 2011, a început pregătirile tactice în vederea asistării armatei taiwaneze în caz de conflict armat cu vecina China.

Potrivit informațiilor relatate de Financial Times, trupele speciale americane se antrenează de mai bine de un an la baza din Dam Neck, aflată la aproximativ 250 km de Washington. Antrenamentele secrete subliniază angajamentul Statelor Unite față de respectarea integrității teritoriale a tuturor aliaților săi.

După estimările serviciilor de informații americane, China își dezvoltă capacitățile militare pentru a invada insula până în 2027. Guvernată democratic, Taiwanul și-a proclamat suveranitatea națională în urmă cu 75 de ani și de atunci, Beijingul încearcă să integreze teritoriul sub politica „O singură China”.

Sursa foto: Profimedia

Traiul în umbra vecinului chinez a generat o preocupare deosebită pentru securitate. Taiwanezii au investit milioane de dolari în armament din Statele Unite. Acum că Ofensiva Globală contra Terorismului s-a încheiat, serviciile secrete americane își concentrează atenția asupra Chinei.

În acest context, Pentagonul a contribuit activ la pregătirea armatei taiwaneze, care a beneficiat de suportul trupelor speciale americane în ultimii cinci ani.

Invadarea Taiwanului rămâne un paradox

Pericolul unei invazii chineze nu este iminent înă este inevitabil atât timp cât Beijingul susține utilizarea forței în situația în care reunificarea nu reușește pe cale diplomatică. Totuși, o eventuală campanie militară a Chinei în Taiwan ar fi extrem de dificilă și costisitoare.

Intimidările constante ale chinezilor prin exercițiile desfășurate în jurul insulei arată doar efectul dramatic al propagandei proliferate de autoritățile din Beijing. În realitatate, chinezii au superioritate doar numeric, susține Consiliul pentru Relații Externe.

Motivele pentru care niciodată nu au trecut linia de demarcație sunt diverse. Totuși, un lucru este cert: poziția geografică a insulei reprezintă principalul avantaj strategic al taiwanezilor. Strâmtoarea care desparte cele două țări are unele dintre cele mai agitate ape de pe glob. Coroborat cu fenomenele meto extreme din perioada musonilor, o invazie pe mare este viabilă numai câteva luni pe an.

Chiar și așa, debarcarea ar fi aproape imposibilă din cauza adâncimii mici din jurul insulei. Navele chineze vor fi obligate să ancoreze în larg, la o distanță de câțiva kilometri de mal. Această poziție vulnerabilă le transformă în ținte facile pentru apărarea taiwaneză.

Chinezii pășesc pe insulă. Ce urmează?

În scenariul în care invazia chineză ar reuși, pentru trupele Beijingului urmează un război de gherilă. Pe coastă, localitățile sunt grupate în aglomerări urbane. Luptele într-un astfel de mediu sunt dificile, impredictibile și cu rezultate incerte.

Zona de interior a țării este muntoasă, cu vârfuri care depășesc lejer 3.000 de metri, fiind traversată de multe râuri. Terenul accidentat, lipsa infrastructurii rutiere și așezările umane risipite nu par genul de obiective demne de cucerit. Însă pentru armata taiwaneză sunt locul perfect de unde pot organiza contraofensiva.

Taiwanul are toate șansele de a se proteja și chiar de a respinge o eventuală invazie. Însă acest lucru va depinde de populația țării cât de motivată este să reziste.

Dacă armata chineză nu va întâmpina opoziție atunci când intră pe insulă, va reuși să cucerească și ultimul vârf. Dar dacă pe lângă armata taiwaneză, populația este pregătită să lupte și să respingă pe invadatori, atunci misiunea chinezilor se complică.

CITEȘTE ȘI:

„Ocean-24”, GIGANTICUL exercițiu militar lansat de Rusia și China pe două emisfere

Autor
Cine este Anghel Ion? Un tânăr redactor, aflat la început de carieră. Scrie cu pasiune pe subiecte ce țin de sport, cultură, economic și relații internaționale. Este mereu în pas cu ... vezi toate articolele