Prima pagină » Știri externe » Scene de o brutalitate ieșită din comun, în China: Mai multe femei care ieșiseră să ia cina în oraș au fost bătute cu bestialitate

Scene de o brutalitate ieșită din comun, în China: Mai multe femei care ieșiseră să ia cina în oraș au fost bătute cu bestialitate

Scene de o brutalitate ieșită din comun, în China: Mai multe femei care ieșiseră să ia cina în oraș au fost bătute cu bestialitate

Nouă persoane au fost arestate în China după ce un videoclip devenit viral a scos la iveală un atac brutal al unui grup de bărbați asupra unor femei care ieșiseră să ia cina în oraș.

Agresiunea a dus la proteste pe rețelele sociale și a reaprins dezbaterea privind violența de gen în China.

Incidentul a început când un bărbat a pus mâna pe spatele unei femei într-un restaurant, iar aceasta l-a împins, transmite BBC.

Bărbatul este văzut lovind-o înainte ca alți amici ai acestuia să o tragă afară și să continue să o atace în timp ce ea stă întinsă pe stradă.

Grupul de bărbați este văzut lovind și prietenele femeii respective.


Două dintre femei au fost internate la spital și se aflau într-o „stare stabilă și în afara pericolului de a muri”, în timp ce alte două au suferit răni ușoare, au spus oficialii chinezi.

Poliția din Tangshan, situat în nordul provinciei Hebei, a declarat că a arestat nouă persoane sub suspiciunea de atac violent.

„Violența împotriva femeilor este răspândită în China”

Atacul a dominat discuțiile pe rețelele sociale chineze sâmbătă, ocupând primele șase locuri ale celor mai discutate subiecte. Televiziunea de stat a cerut ca suspecții să fie aspru pedepsiți.

„Toate acestea s-ar putea întâmpla mie, s-ar putea întâmpla oricăruia dintre noi”, a spus un comentator într-o postare apreciată de peste 100.000 de ori.

„Cum se mai întâmplă astfel de lucruri în 2022?” a scris altul. „Vă rog să le dați sentințe penale și să nu-i lăsați pe niciunul dintre ei să scape”.

„Acest lucru s-a întâmplat într-o societate în care violența împotriva femeilor este răspândită”, se arată într-o altă postare.

„A ignora și a suprima agresiunea de gen înseamnă a nega violența pe care oamenii – ca femei – o suferă”.

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și ... vezi toate articolele

Citește și