Scholz și Stoltenberg reafirmă sprijinul pentru Ucraina, dar sunt preocupați de activitățile subversive ale Rusiei în EUROPA

Publicat: 26 04. 2024, 20:49
Actualizat: 26 04. 2024, 20:51

This browser does not support the video element.

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, au reafirmat vineri, la Berlin, sprijinul pentru Ucraina și au exprimat preocupări referitoare la riscurile de securitate generate de Rusia în Europa, denunțând acțiuni de spionaj și planuri de sabotaj.

”Mă bucur să vă primesc astăzi aici, mă bucur domnule secretar general că ne-am întâlnit atât de frecvent aici, la sediul Cancelariei, și în alte locuri, pentru a discuta despre lucrurile care generează preocupări comune, în primul rând războiul de agresiune al Rusiei contra Ucrainei, care ne-a ținut sub presiune și care continuă să necesite întreaga noastră atenție, pentru a asigura că arhitectura de securitate a Europei va putea fi apărată și în viitor, pentru că acest lucru este expus amenințărilor din cauza atacului Rusiei, care a condus la ceea ce eu am numit ”schimbarea conjuncturii”, punând sub semnul întrebării unele dintre acordurile valabile de acum câteva decenii, inclusiv principiul de a nu modifica granițele prin forță militară. Este foarte important să semnalăm cu toții că vom continua să susținem Ucraina cât va fi necesar”, a afirmat cancelarul Olaf Scholz.

La rândul său, Jens Stoltenberg a salutat rolul Germaniei în consolidarea apărării europene și sprijinul militar acordat Ucrainei.

”Sunt bucuros să mă aflu din nou în Berlin pentru a ne întâlni și vă mulțumesc pentru primirea călduroasă. Vă mulțumesc pentru rolul de conducere și pentru angajamentul personal în favoarea alianței transatlantice. Germania are contribuții majore la securitatea noastră comună, suplimentând prezența militară în zonele de est ale Alianței, prin trimiterea unei brigăzi în Lituania. În plus, Germania arată rolul de lider în sprijinul acordat Ucrainei. Germania este statul european cu cea mai mare contribuție la asistența militară pentru Ucraina”, a afirmat Stoltenberg.

Secretarul general al NATO a atras atenția asupra riscurilor de securitate generate de Rusia în spațiul transatlantic, în special în țările europene.

”Trebuie să rămânem vigilenți și în legătură cu activitățile subversive ale Rusiei în statele NATO. Săptămâna trecută, Germania a arestat indivizi acuzați de spionaj și sabotaj. Iar astăzi, în Marea Britanie, cinci indivizi au fost puși sub acuzare pentru activități ostile în beneficiul Rusiei. Statele NATO sunt solidare cu Germania și Marea Britanie. Astfel de acțiuni sunt periculoase și inacceptabile. Nu ne vor împiedica să furnizăm susținere Ucrainei. Menținem coordonarea strânsă pentru a răspunde acțiunilor ostile contra aliaților din cadrul NATO”, a subliniat Stoltenberg.

Foto: Profimedia

Citește și:

INFLAȚIA este în creștere în Statele Unite /Fed intenționează să mențină politica monetară strictă