Prima pagină » Știri externe » Scos de sub ruine, după trei zile de chin. „Eram sigur că n-o să vină nimeni după mine. Eram sigur că voi muri”

Scos de sub ruine, după trei zile de chin. „Eram sigur că n-o să vină nimeni după mine. Eram sigur că voi muri”

Scos de sub ruine, după trei zile de chin.
Un bărbat, Rishi Khanal, în vârstă de 27 de ani, a fost scos în viață dintr-un imobil surpat, la Kathmandu, după 82 de ore de la cutremurul cu magnitudinea de 7,8 care a devastat capitala nepaleză, relatează Associated Press în pagina electronică.

Khanal tocmai își terminase prânzul, la un hotel din Kathmandu, și urcase la al doilea etaj, în momentul în care totul a început să se zgâlțâie și să se surpe. O bucată de zid s-a prăbușit peste el și a rămas blocat între dărâmături, cu un picior zdrobit, timp de peste trei zile.

„Am tras speranțe, dar până ieri (marți) am renunțat (să mai sper). Mi se albiseră unghiile, iar buzele îmi crăpaseră. Eram sigur că n-o să vină nimeni după mine. Eram sigur că voi muri”, a declarat el pentru AP, miercuri, pe patul de spital, înconjurat de familie.

În camera în care a rămas blocat, undeva în cartierul Gongabu din nordul capitalei, se aflau trei cadavre, potrivit DPA care citează The Nepali Times,

Deși era înconjurat de morți, într-un miros teribil, el a continuat să bată în moloz până când a fost auzit de o echipă de salvatori francezi, care l-a scos dintre dărâmături în urma unei operațiuni de câteva ore, precizează AP.

„Nu se auzea niciun zgomot din afară. Am continuat să bat în dărâmături, iar până la urmă cineva a răspuns și a venit să mă ajute”, a declarat tânărul pentru agenția americană. „Nu am avut ce să mănânc și să beau, așa că mi-am băut urina”, a spus el.

Era neclar dacă Rishi Khanal era un angajat sau un oaspete al hotelului, potrivit AP.

„Mă simt bine. Sunt recunoscător”, a mai declarat tânărul pentru agenția americană, chiar înainte să fie operat.

Un al doilea bărbat prins sub dărâmături a vorbit cu salvatorii, dar a murit înainte să fie eliberat, a anunțat echipa care l-a salvat pe Khanal, potrivit DPA.

Doar 14 persoane au fost salvate de sâmbătă și până marți, a anunțat ONU.

Peste 5.000 de persoane au murit, iar peste 10.000 au fost rănite în urma cutremurului cu magnitudinea de 7,8 care a devastat Nepalul sâmbătă, soldat cu victime și în India, Tibet și Bangladesh.

Oamenii au început să iasă la cumpărături și să meargă la serviciu, în pofida fricii provocate de numeroase replici, relatează DPA.

De asemenea, au izbucnit încăierări din cauza alimentării cu apă, potrivit ONU.

Oameni așteptau înfometați, în frig, să primească ajutoare, plângându-se că ajutoarele de la autorități nu au ajuns și la ei.

„Avem resurse și echipamente limitate, dar învățăm din slăbiciuni și facem tot ceea ce putem pentru a accelera misiunea de salvare”, a declarat premierul Sushil Koirala.

Însă sinistrații nu păreau convinși de asigurările Guvernului și părăseau capitala, în care s-au înregistrat 1.448 de morți și pagube uriașe.

„Plecăm azi (miercuri) în regiunea Terai, unde intenționăm să rămânm până când lucrurile se vor mai îmbunătăți puțin”, a declarat pentru DPA Chandra Shekhar Jaiswal, o locuitorare din Maharajganj. „Aici va apărea o penurie de hrană și utilități, așa că este mai bine să plecăm acum”, a subliniat ea.

Însă numeroase persoane vor fi nevoite să rămână pe străzile capitalei până când vor găsi un adăpost.

„Fiul meu a fugit afară chiar înainte să se surpe casa. 250 de case din cartierul nostru sunt mormane de cărămizi sau se sprijină unele de altele, gata să se surpe în orice moment”, a declarat pentru DPA Babu Raja, un locuitor din cartierul Dharmasthali al capitalei.

„Familia mea a supraviețuit. Dar te simți ciudat când știi că nu mai ai o casă unde să te întorci seara”, a adăugat el.

Peste 15 țări sunt implicate în efortul de salvare și ajutorare.

„Ne-am coordonat cu Guvernul pentru a distribui ajutoare”, a declarat pentru DPA Babu Shah, un oficial ONU în Nepal. „Încercăm să ne coordonăm și cu celelalte agenții de ajutorare care au venit în Nepal să ofere ajutor”, a adăugat el.

Guvernul a anunțat că va trece la faza reconstrucției imediat după ce se va ocupa de victimele cutremurului și că siturile de patrimoniu distruse vor fi reconstruite treptat.

Citește și