Prima pagină » Știri externe » Scotland Yard susține că a dejucat „patru sau cinci comploturi teroriste” în 2014

Scotland Yard susține că a dejucat „patru sau cinci comploturi teroriste” în 2014

Scotland Yard susține că a dejucat
Scotland Yard susține că a dejucat "patru sau cinci comploturi teroriste" în 2014

„În ultimii ani, media a fost de un (complot) pe an, în acest an au fost patru sau cinci”, a declarat Bernard Hogan-Howe pentru BBC.

„Am constatat o schimbare atât în ceea ce privește frecvența, cât și gravitatea comploturilor”, a adăugat el, mărturisindu-și „îngrijorarea tot mai mare” față de „lupii singuratici”.

Potrivit unor surse din cadrul poliției, Marea Britanie a procedat în 2014 la peste 250 de arestări în cadrul luptei antiteroriste.

Joi, trei bărbați suspectați de pregătirea unor „acte teroriste” au fost inculpați. Potrivit presei britanice, ei intenționau să decapiteze o persoană în Marea Britanie, unde nivelul alertei de securitate a fost ridicat la „grav” la sfârșitul lui august, în fața amenințării cu atentate legată de Siria și Irak.

Scotland Yard estimează la „peste 500” numărul britanicilor plecați să lupte în rândul grupărilor precum Stat Islamic și se teme că aceștia ar putea planifica atentate la întoarcerea în Statele Unite.

Un deputat din Birmingham, Khalid Mahmood, a declarat pentru Sunday Telegraph că această estimare a fost mult subevaluată și a cifrat la „până la 2.000” numărul extremiștilor britanici.

Bernard Hogan-Howe a cerut publicului larg să dea dovadă de mai multă vigilență pentru a ajuta poliția. Aceasta va lansa luni o campanie de sensibilizare în acest sens.

„Dacă marele public, companiile și poliția vor lucra împreună în serviciul securității vom forma o echipă incredibil de puternică”, a subliniat Bernard Hogan-Howe.

Citește și