Prima pagină » Știri externe » Scriitorul american Maurice Sendak a murit la vârsta de 83 de ani

Scriitorul american Maurice Sendak a murit la vârsta de 83 de ani

Scriitorul american Maurice Sendak a murit la vârsta de 83 de ani
Scriitorul Maurice Sendak, un cunoscut autor american de literatură pentru copii, devenit celebru grație romanului grafic "Where the Wild Things Are", a murit la vârsta de 83 de ani, informează bbc.co.uk.

Scriitorul Maurice Sendak, un cunoscut autor american de literatură pentru copii, devenit celebru grație romanului grafic „Where the Wild Things Are”, a murit la vârsta de 83 de ani, informează bbc.co.uk.

Scriitorul a murit într-un spital din orașul Danbury, din statul american Connecticut, marți, în urma complicațiilor apărute după un accident vascular cerebral suferit recent.

Maurice Sendak a scris 17 cărți și a fost un ilustrator prolific, însă a devenit celebru pentru volumul său grafic din 1963 „Where the Wild Things Are”. Această carte, vândută în peste 19 milioane de copii pe plan mondial, prezintă aventurile unui băiețel neastâmpărat, Max, care pornește într-o călătorie imaginară, după ce a fost trimis de părinții săi la culcare fără să își primească cina.

Cartea a stat la baza mai multor adaptări cinematografice, din care s-au remarcat un scurtmetraj animat în 1973 și un lungmetraj regizat de Spike Jonze în 2009, dar și a unui spectacol de operă, în 1980.

Un roman controversat în momentul publicării sale, în 1963, de editura Harper & Row, „Where the Wild Things Are” i-a adus scriitorului Maurice Sendak prestigioasa Caldecott Medal în 1964, o distincție decernată celei mai bune cărți pentru copii a anului.

Maurice Sendak a primit din partea fostului președinte american Bill Clinton Medalia Națională pentru Artă, în 1996.

Printre celelalte volume scrise de autorul american se numără „In the Night Kitchen”, „Outside Over There”, „Higglety Pigglety Pop!” și „The Nutshell Library”.

Citește și