Scriitorul chinez Mo Yan a primit premiul Nobel pentru literatură pe 2012
Scriitorul chinez Mo Yan a primit premiul Nobel pentru literatură pe 2012, informează site-ul oficial al evenimentului.
Mo Yan, unul dintre cei mai celebri scriitori chinezi ai momentului și unul dintre „cei mai piratați autori chinezi ai tuturor timpurilor”, potrivit criticii de specialitate, a fost premiat pentru modul „de un realism halucinatoriu în care îmbină poveștile populare cu istoria și contemporanul”, potrivit comitetului Nobel.
În 2011, premiul Nobel pentru literatură a fost atribuit scriitorului suedez Tomas Tranströmer, „deoarece, prin imaginile sale condensate și translucide, a oferit o perspectivă proaspătă asupra realității”, au spus atunci reprezentanții comitetului Nobel.
Sezonul premiilor Nobel pe 2012 a debutat luni, când cercetătorii John B. Gurdon și Shinya Yamanaka au fost recompensați cu premiul Nobel pentru medicină, pentru cercetările lor din domeniul reprogramării nucleare, o tehnică ce permite transformarea celulelor adulte în celule sușă, capabile să se dezvolte în orice tip de țesut în corpul uman.
Marți, cercetătorii francez Serge Haroche și american David J. Wineland au fost recompensați cu premiul Nobel pentru fizică pe 2012, pentru „metodele lor experimentale inovatoare care permit măsurarea și manipularea sistemelor cuantice individuale”.
Miercuri au fost anunțate numele câștigătorilor premiului Nobel pentru chimie – cercetătorii americani Brian K. Kobilka și Robert J. Lefkowitz -, recompensați pentru „descoperiri de o importanță covârșitoare” privind activitățile unei importante familii de receptori – receptorii cuplați cu proteina G (RCPG), adică cea mai mare familie de receptori celulari de suprafață.
Câștigătorul premiului Nobel pentru pace – singurul atribuit de Norvegia, conform dorinței exprimate de fondatorul prestigioaselor distincții, Alfred Nobel – va fi anunțat vineri.
Premiul Nobel pentru economie va fi decernat luni, 15 octombrie.
Laureații primesc câte o medalie din aur și un premiu în valoare de 8 milioane de coroane suedeze (930.940 de euro), care poate fi împărțit între cel mult trei câștigători pe fiecare categorie.
Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu excepția celui pentru economie, instituit în 1968 de Banca centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei instituții. Premiile au fost create după moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 – 1896), inventatorul dinamitei, conform voinței sale din testament.