Scrisoarea directă a Theresei May pentru cetățenii UE care trăiesc în Marea Britanie. Documentul care vizează peste 200.000 de români
„Știu că mulți se vor uita către noi, liderii celor 28 de state din Uniunea Europeană, dorind să le demonstrăm că punem oamenii mai presus de orice.
De-a lungul acestui proces cred că am fost foarte clară în privința faptului că drepturile cetățenilor sunt prioritatea mea numărul 1. Și știu că și liderii celorlaltor state au același scop: să apere drepturile cetățenilor UE care trăiesc în Regatul Unit și pe ale britanicilor care trăiesc în Uniunea Europeană. Vreau să mai dau încă o dată asigurări că această problemă rămâne o prioritate, că ne unesc principii-cheie și că punctul de maximă concentrare în săptămânile care vin va fi acela de a livra o înțelegere care să funcționeze atât pentru oamenii din Marea Britanie, cât și pentru cei din UE”, își începe Theresa May scrisoarea.
Aceasta se declară, din nou, nemulțumită de faptul că Regatul a fost acuzat că tratează celelalte națiuni UE ca pe niște „jetoane de la jocurile de noroc” și spune răspicat că își dorește ca cetățenii Uniunii care locuiesc în Marea Britanie să rămână acolo. „Cetățenii UE care și-au construit o viață în Marea Britanie au o contribuție enormă la dezvoltarea țării noastre. Iar noi vrem ca ei și familiile lor să rămână. N-aș putea fi mai clară de atât. Cetățenii UE care trăiesc în mod legal în Marea Britanie în acest moment vor putea rămâne”.
Premierul britanic asigură că europenii se vor putea bucura de toate drepturile pentru care au contribuit la sistemul britanic și subliniază că își dorește același lucru și pentru englezii din celelalte 27 de state membre, evidențiind încă p dată că Marea Britanie va oferi garanții că le sunt respectate drepturile și că acest lucru nu se va schimba în timp.
„Acum ne rămân puține puncte importante de finalizat, asta trebuie să așteptăm în acest stadiu al negocierilor. Știu că ambele părți vor lua în considerare propunerile celeilalte tabere pentru a putea să finalizăm înțelegerea cu mintea deschisă. Și, cu flexibilitate și creativitate de ambele părți, sunt încrezătoare că putem încheia discuțiile referitoare la drepturile cetățenilor în săptămânile care urmează. Știu că există o anxietate reală referitoare la modul în care acordul va fi implementat. Oamenii sunt îngrijorați că va fi un proces complicat și birocratic și că va pune obstacole greu de depășit”, a mai scris May, care a ținut să explice și modul efectiv în care se va desfășura procesul de obținere a rezidenței.
Concret, este vorba despre „un proces digital pentru cei care își doresc să aplice la statutul de rezident al Marii Britanii în viitor. Acest proces va fi dezvoltat având în prim plan utilizatorul, iar noi vom ține legătura cu el la fiecare pas. Vom menține costurile pe cât de scăzute cu putință, nu mai mult de costurile implicate de obținerea pașaportului britanic. Criteriile aplicate vor fi simple, transparente și strict în concordanță cu acordul încheiat pentru Brexit. Oamenii care vor aplica nu vor trebui să dea socoteală pentru fiecare călătorie în și în afara țării și (…), foarte important pentru orice cetățean UE care are rezidență permanentă, va fi un proces simplu pus în mișcare pentru a schimba statutul lor actual cu cel de rezident al Marii Britanii”.
„Vrem ca oamenii să rămână și vrem ca familiile să fie în continuare unite. Prețuim enorm contribuțiile pe care cetățenii UE le au în Marea Britanie în domeniu economic, social și cultural. Și știu că și statele membre îi valorizează în egală măsură pe cetățenii britanici care locuiesc în comunitățile lor. Sper că aceste reasigurări, date atât de Marea Britanie, cât și de Comisia Europeană săptămâna trecută, vor oferi mai departe certitudinea pentru milioanele de oameni care, pe bună dreptate, erau neliniștiți în privința a ceea ce Brexit ar urma să însemne pentru viitorul lor”, își încheie May mesajul.