Scrisoarea lui Brigitte Bardot către „președintelui nefericitei Românii”
Brigitte Bardot i-a adresat joi „președintelui nefericitei Românii” Traian Băsescu o scrisoare deschisă în care îl întreabă „unde sunt sumele primite de la Comisia Europeană (CE) pentru vaccinarea câinilor împotriva turbării” și unde sunt „3,42 de milioane de câini aparent vaccinați”.
Fosta actriță i-a adresat această scrisoare lui Băsescu la două zile după ce postul France 2 a difuzat un reportaj înregistrat la București, unde s-ar afla aproximativ 60.000 de câini vagabonzi, după ce Curtea Constituțională (CC) a autorizat eutanasierea câinilor fără stăpân, Bardot continuându-și astfel lupta împotriva masacrării acestor animale.
„Îmi este greu să vă adresez formule protocolare, atât de depărtată este guvernarea dumneavoastră de cea a marilor oameni politici”, îi reproșează Bardot lui Băsescu în primele rânduri ale scrisorii, invocând reportajul France 2 difuzat pe 15 octombrie. „Francezii sunt indignați de aceste măsuri complet aberante, în contextul în care mulți dintre acești câini nu doar că sunt sterilizați de către asociații, dar ei se află sub protecția comunității, care-i hrănește de ani de zile”, denunță fosta actriță prin intermdiul fundației sale.
„Câinii plătesc cu viața o gestionare coruptă”, denunță Bardot, care întreabă, în această scrisoare adresată președintelui României, despre utilizarea fondurilor europene destinate vaccinării animalelor. „Unde sunt banii primiți de la Comisia Europeană (CE) destinați vaccinării câinilor în lupta împotriva turbării? Unde sunt acești 3,42 de milioane de câini care au fost aparent vanccinați în 2011 cu fonduri UE? Cei pe care îi capturați sunt dintre ei?”, scrie fosta actriță.
Fundația Brigitte Bardot a lansat în urmă cu mai mulți ani un program de sterilizare, într-o încercare se soluționare a acestei probleme a câinilor vagabonzi în România, însă acesta a fost „zădărnicit”, deplânge ea
„Mai mult de un câine prins cu lasoul pentru a fi dus fără menajamente la moarte vă va bântui conștiința”, îi spune Bardot lui Băsescu.
În finalul scrisorii, fosta actriță afirmă că anterior avea o „amintire plăcută despre România”, dar că „în prezent o compar cu iadul”.