Scrisoarea-testament descoperită acasă la autorul atacului terorist din Paris. Sportul pe care îl practica pentru a se pregăti pentru atentate
Bărbatul în vârstă de 31 de ani a lăsat o scrisoare-testament în care își afirma loialitatea pentru Abu Bakr al-Baghdadi, liderul organizației teroriste Stat Islamic, a declarat un oficial din cadrul comisiei de anchetă citat de cotidianul Le Figaro.
Suspectul, Adam Djaziri, era practicant de tir sportiv, dar alesese acest sport pentru a se pregăti în vederea comiterii unui atac terorist. În locuința individului, care era supravegheat din 2015 pentru legături cu grupuri islamiste, au fost găsite numeroase arme.
Investigația în cazul incidentului produs luni pe Bulevardul Champs-Elysées din Paris este coordonată de Direcția antiteroristă a Parchetului.
Adam Djaziri a lovit cu un autoturism Renault Mégane o autoutilitară a Jandarmeriei, luni după-amiază, în zona Pieței Étoile, pe Bulevardul Champs-Elysées din capitala Franței. Autoturismul a luat foc la impact, iar în el au fost găsite arme și o butelie de gaz. Suspectul a murit în urma rănilor suferite în incendiu. Nu este clar dacă a fost împușcat de jandarmi. Nicio altă persoană nu a fost rănită în atac.
Patru rude apropiate ale islamistului au fost reținute și sunt interogate.