Prima pagină » Știri externe » Se cere reintroducerea pedepsei cu moartea! 55% din populație este de acord

Se cere reintroducerea pedepsei cu moartea! 55% din populație este de acord

Se cere reintroducerea pedepsei cu moartea! 55% din populație este de acord

La ce vremuri speciale trăim, nu-i de mirare că apar și astfel de sondaje de opinie. O cercetare de piață realizată de puternicul institut de specialitate Ipsos a relevat că 55% dintre francezi sunt de acord cu reintroducerea pedepsei cu moartea în ţara lor!

Enunțul făcut de cercetătorii de la Ipsos a fost următorul: „Pedeapsa cu moartea ar trebui reintrodusă în Franţa”, iar cei intervievați trebuiau să răspundă cu „Da”, „Nu” sau „Nu știu/ nu mă interesează”.

La sondajul realizat prin Internet în perioada 1-3 septembrie au participat 1030 de persoane de vârstă adultă. Circa 55% dintre persoanele chestionate au fost de acord cu reintroducerea pedepsei cu moartea! Cel mai mare procent de susţinători, de 85%, s-a înregistrat printre votanţii partidului Adunarea Naţională (extremă dreapta), formațiune politică în fruntea căreia se află Marine Le Pen. Culmea este că și susţinătorii Partidului Republican (conservatori) au răspuns afirmativ în proporție de 71%.

Pedeapsa capitală a fost abolită în Franţa în anul 1981. Ultima execuţie prin spânzurare a avut loc în 1977.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?